SIF Moldova a dat Erste pe SIF Muntenia şi SIF Oltenia

ADRIAN DRĂGHICI
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 14 aprilie 2014

SIF Moldova a dat Erste pe SIF Muntenia şi SIF Oltenia

SIF Moldova a vândut, luna trecută, o mare parte din acţiunile deţinute la "Erste" (simbol EBS) achiziţionând, în schimb, acţiuni la SIF Oltenia (SFI5) şi SIF4 Muntenia (SIF4), potrivit datelor aferente lui martie, transmise Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Dacă, în luna februarie, SIF Moldova avea în portofoliu acţiuni "Erste" care reprezentau 16,44% din totalul activelor societăţii de investiţii financiare, în martie aceste deţineri reprezentau doar 3,03% din activele totale ale SIF2.

În schimb, conform informaţiilor disponibile, se observă în portofoliul SIF2 o deţinere importantă de acţiuni SIF Oltenia, reprezentând 4,35% din activele totale ale SIF Moldova, şi SIF Muntenia, echivalentul a 2,49% din activele SIF2.

Modificările în structura portofoliului au venit după ce, în februarie, Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a permis SIF-urilor să cumpere acţiuni unele la celelalte.

Profitul SIF Moldova aferent primelor trei luni ale anului a fost de 135 milioane lei, faţă de 16,3 milioane lei, în primele două luni.

Investiţiile în primul trimestru al lui 2014 au depăşit suma de 100 milioane lei, conform datelor transmise de SIF2.

Obiectivele strategice ale societăţii de investiţii financiare pentru perioada următoare constau în creşterea eficienţei managementului activelor, având ca ţintă creşterea valorii şi calităţii activelor administrate, creşterea vitezei şi eficienţei restructurării şi optimizării portofoliului şi valorificarea experienţei pe piaţa naţională şi dimensionarea expunerilor în favoarea participaţiilor autohtone, se arată în raportul companiei.

Veniturile SIF Moldova au scăzut cu 1,25%, anul trecut, la 272,01 milioane lei (61,7 milioane euro), iar încasările din titlurile vândute din portofoliu au coborât cu aproape 2%, la 203 milioane lei (46 milioane euro).

SIF2 a încheiat 2013 cu un profit de 90,9 milioane lei (20,6 milioane euro), cu 34% sub câştigul din exerciţiul financiar anterior, de 137 milioane lei.

La finalul anului trecut, investitorii din România deţineau 75% din titlurile SIF Moldova, iar diferenţa de 25% era în portofoliile a 1.706 de investitori străini (24,33% din acţiuni erau deţinute de 71 de investitori persoane juridice nerezidente). Un număr de 350 de investitori persoane juridice române şi nerezidente deţineau 48,75% din acţiunile SIF Moldova la sfârşitul anului trecut.

Opinia Cititorului ( 16 )

  1. sif-urile zburda? tranzactiile cresc ? dividendele sunt pastrate pentru a fi sifonate la fel de penal ca pana acum. ursache e multumit DNA nu l-a saltat inca. totul sub atenta protectie a ASF. prostimea nu mai ia nici un dividend doar nevoile sunt mari.

    Astept cu interes votul SIF2 la AGA SIF4 pentru clarificari in privinta pozitionarii si confirmarea (sau nu) eficientei managementului. SIF-urile sunt mai atractive decat EBS numai in cazul in care distribuie dividende in mod constant. Pe partea de management si implicit dezvoltare nicio speranta asa incat singura atractie ramane dividendul iar concluzia logica ar fi ca SIF2 sa voteze pentru dividend. In caz contrar nu se justifica vanzarea EBS pentru SIF4 decat pentru sustinerea SIF1 la AGA si implicit a politicii lui bilteanu caz in care avem evident un cartel al conducerii SIFs cu obiectiv evident sustinerea reciproca (si nu a profitabilitatii care ar impune votarea pentru dividende). Cartel alcatuit pe cheltuiala SIFs, in folosul managerilor si in detrimentul actionarilor de buna credinta (cei multi, pe care cica ii protejeaza ASF si Ursache!!). Sa vedem atunci ce face ASF ca sa restabileasca ordinea!? Mai intai va trebui sa-l demita pe "arhitectul" constructiei care a facut posibila aceasta mizerie - numitul Ursache. Deocamdata insa sa vedem votul SIF 2 la SIF4. Sperante inca exista.

    1. totul pus la cale de grupul infractional coordonat de ASF-Ursache. nu vaf i nici un dividend la SIF4 de ce crezi ca si-au permis sa puna pe ordinea de zi si varianta dividendului ? tocmai pentru ca grupul infractional rezolvase problema.

      Nu inteleg de ce esti asa optimist? Aranjamentul intre SIF1 si SIF2 e public de cand SIF2 a declarat ca preia jumatate din Muntenia Invest. Miscarea nu s-a mai facut pt ca la cat sunt de priceputi cei de la SIF2, n-au stiut ca nu le permite propriul statut o astfel de operatiune!

    ASF, decat sa urmareasca daca doi vecini de cartier actioneaza concertat, mai bine ar suspenda dreptul de vot pt detinerile incrucisate. Dar de ce ar face-o? S-ar strica jucaria!

    Pentru "specialistii" din piata - Cum se poate dovedi concertarea? Cum se poate dovedi reaua intentie in cazul cumpararii de sif4 (din vanzare ebs)?

    1. Prin refuzul SIF2 de a obtine castig de pe urma acestei detineri votand impotriva distribuirii de dividende. Singura logica de a achizitiona actiuni la o companie care poate acorda dividende, chiar inainte de AGA, este de a beneficia de pe urma acelui potential dividend ceea ce impune votarea in consecinta. Orice alta pozitie este lipsita de logica, este impotriva intereselor SIF2 si deci poate fi sanctionata. Este absurd ca cineva sa cheltuiasca bani numai pentru a avea posibilitatea de a refuza un castig (adica dau un ban ca sa imi exprim dorinta de a inregistra pierdere si de face jocul altei parti in detrimentul companiei care ma plateste si ale carei interese ar trebui sa le apar!). Si un copil de gradinita ar putea sa-ti spuna ca este curat murdar. Insa sa asteptam mai intai votul SIF2 si apoi putem trage concluziile.

      vor spune ca au incredere in managementul sif4 ca va maximiza valoarea profitului ramas in societate si de aia au votat impotriva dividendului. uitand ca orice leu lasat in sif4 a doau zi dupa AGA valoreaza 50 de bani prn facptul ca actiuena se tranzactioneaza cu discount de 50%.

      S-au cumparat sife chiar inainte de AGA pentru ca acum s-a dat liber - eu zic ca e mai prudent sa nu confundam aspectele (nici macar intentionat).

      Apoi motivatia asta cu "obtin castig dintr-o actiune doar daca-mi da dividend" poate sa fie realista doar pentru un investitor neavizat (eventual fara multa pregatire financiara) care merge pe principiul "bag repede banii in actiunea cu dividend, iau dividendu' si fug repede in alta parte sa castig usor si de acolo". De regula pe pietele dezvoltate investitorii gandesc si la cate lichiditati are firma la dispozitie ca sa se poata dezvolta si nu doar la cum sa smulga dividende mai mari ...  

      Chiar si pentru un investitor neavizat ca mine este evident ca inainte de dividend cumperi doar pentru dividend. Un investitor cu pregatire financiara (ca tine, de exemplu) nu cumpara inainte de divindend ca sa voteze dividend zero ci dupa dividend ca il costa mai putin acelasi volum de actiuni (sau cumpara mai multe actiuni de aceeasi bani) pentru ca dividendul zero va diminua cotatia (dupa cum piata a demonstrat deja). Pe pietele dezvoltate managerii lucreaza pentru companie si pentru actionari, ca sa creasca valoarea activelor, a castigurilor si a dividendelor allocate actionarilor. Daca asta era intentia SIF2 (castig din aprecierea cotatiei ca urmare a dezvoltarii companiei) atunci ar fi pastrat actiunile EBS si nu baga banii la SIF4 aproape de maxime ca sa ia dividende zero si crestere din parti pentru ca nimeni nu mai arunca banii in gura rechinilor de la SIFs cumparand actiuni fara perspectiva de dezvoltare (pt ca lichiditatile pomenite de tine sunt folosite dezastruos). Cea mai buna dovada a modului in care lichiditatile si profiturile au fost facute praf este SIF1 unde bilteanu a cumparat totul la suprapret, in dezavantajul SIF-ului si in beneficiul vanzatorilor. Asa sunt cheltuite lichiditatile si asta este tipul de "crestere" de la SIFs de la care tu, investitor avizat, astepti beneficii!!. Iar chestia cu "acum s-a dat drumul la achizitii incrucisate" este o alta prostie pentru ca nu este IPO ca sa exista o data limita de subscriere/achizitie. De buni ce sunt cei de acolo au cumparat SIFs in graba cand puteau sa asteptate cotatii mai mici - daca tot nu sunt interesati de dividend asa cum spui - care uite ca au si venit intre timp (cu toata sustinerea la cumparare data de achizitiile lor incrucisate) - ceea ce spune multe despre increderea actionarilor in calitatea umana si profesionala a managerilor de acolo. Romanul e nascut poet iar unii insista sa ramana asa spre bucuria biltenilor.

      Am dezvoltat (doar putin) idea crezand ca poti sa discerni intre notiuni si sa nu te lasi purtat de aroganta. Ma rog, probabil ca am gresit si aroganta este Lege in Ro.

      In legatura cu subiectul exista o mica specificatie, pe care ti-am mai spus-o, anume ca se cumpara sife chiar inainte de AGA pentru ca exact acum s-a dat liber la cumparare sife...A naibii coincidenta, dar asta e. 

      Eu nu spun ca astept "beneficii de la sife" (in inocenta mea de ...Nene) ci doar ca nu este deloc_deloc profi nici speranta (desarta) celor care tot dau din aripi strigand in cor "vrem dividend de la sif4 si sif1"=pentru ca vrem sa dam lovitura (financiara) si sa fugim in alt loc unde sa dam alta lovitura. Asta seamana cu "una mica pe piata de capital" si nu este nicio diferenta intre cei care gandesc asa si Balteanu denigratul-vesnic.

      In plus, eu unul cand nu am incredere intr-o actiune (sau in ce e in spatele ei) sau nu o cumpar sau o vand (daca intre timp s-a produs dezastrul) - ce rost are sa scrii mesaje aiuritoare? 

      ce se intampal cu un fond de investitii ( SIF la noi) care este tranzactioanat la 50% din VUAN pe o piata matura / dezvoltata? pentru a nu cauta rpea mult iti spun se lichideaza a doau zi si actionarii isi iau banutzi. de ce ?

      Investitorii nu asteapta dividende ca sa dea lovitura si sa fuga apoi in alta parte (pentru ca fuga poate diminua cotatia cu mai mult decat dividendul si in plus de ce ar fugi cineva de la o companie care acorda constant dividende). Investitorii asteapta castiguri mai mari decat dobanda bancara cu riscuri mici, castiguri care pot veni din dividende, din aprecierea cotatiei ca urmare a dezvoltarii companiei sau combinat (de preferat este ca o parte din profit sa mearga la actionari iar alta parte impreuna cu restul lichiditatilor rezultate din vanzari sa ramana la SIFs pentru investitii/dezvoltare. Si atentie ca profitul, adica ceea ce intra in discutie pentru eventuale dividende, fractionat sau integral,. este doar o parte din lichiditatile rezultate in urma vanzarilor,asa incat nu este cazul sa se tot vehiculeze ca fara banii din profit SIFurile nu mai au ce investi - au ce investi insa vor cat mai mult pentru a cheltui). Revenind la problema, la SIF-uri incep sa dispara dividendele iar cresterea cotatiei nu se intrevede pentru ca lichiditatile sunt consumate aiurea (fie din nestiinta, fie din hotie, fie nepasare, fie combinat). Deci, de unde castig? Iar raspunzatoare pentru aceasta situatie sunt conducerile SIFs pentru ca acolo se iau deciziile, nu in alta parte si supraveghetorul pietei de capital - ASF - pentru ca evita sa ia masuri impotriva neregulilor evidente savarsite in gestionarea lichiditatilor SIFs, in conditiile in care actionarii minoritari au mainile legate (daca politicul a legat mainile actionarilor prin praguri si a dezlegat sustinerea reciproca a conducerilor SIFs prin achizitii incrucisate este normal si logic ca tot el, politicul, sa rezolve abuzurile, nu sa aiba pretentia ca minoritarii sa le rezolve - asa cum a precizat Ursache - pentru ca lor, minoritarilor, le-au fost legate mainile). In ceea ce priveste vanzarea actiunilor (optiune vehiculata si de altii), aceasta se justifica atunci cand dezvoltarea este afectata de cauze obiective si nu de subiectivismul (lipsa de professionalism, de interes, de onestitate) conducerii. Pentru ca vanzarea in acest caz inseamna un pas inapoi in fata hotilor si a incompetentilor iar acestia din urma vor face inca un pas inainte si apoi oamenii cinstiti si de buna credinta inca un pas inapoi - si tot asa. Iar eu te intreb - pana cand sa tot dam inapoi in fata mizeriei. Nu ti se pare correct si normal ca in locul vanzarii actiunilor sa dam un sut in dos incompetentilor si hotilor din conducere si sa-i trimitem acolo unde le este locul - pe unii la puscarie si pe ceilalti la spalat vase in Anglia? Si cu asta am incheiat discutia pentru ca nu mai am timp de consumat.

      Sifele nu's fonduri de investitii decat prin asimilare fortata. La fonduri actionarii finanteaza emisiunea de unitati si este normal ca atunci cand un discount este de 50% (si ai si retrageri_rascumparari de unitati) sa fii nevoit sa lichidezi. Nu incerca sa faci comparatii fortate ca nu-ti ajuta la nimik.

      Scria Vanatorul mai sus ca mai bine cei de la Sif2 pastrau erste - care este logica cand banks/eu (si prin exptrapolare si in Ro) publica rapoarte fin din ce in ce mai dezastruoase si mai cosmetizate?  

      Ba nene, las-o balta! Nici daca astia de la sife si-ar imparti banii cu tine nu le-ai tine partea asa! Cum cel mult iti lasa si tie un bacsis, esti ori ..., ori ... .

    Este evidenta concertarea SIF1 si SIF2 in toata piata de capital (vezi BIOFARM, intentia oficiala a SIF2 de a cumpara la SAI Muntenia).

    Este evidenta concertarea SIF1 cu RBS la SIF4 (vezi cumpararea drepturilor de dividende ale RBS) 

    ASF a gasit o concertare totala de 0,28% la SIF4. Cam putin.

    De ce o fi prezenta asa slaba la primele AGA de la SIF1, SIF2 si SIF4 ?  

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb