SIF "Oltenia" se apucă de curăţenie la societăţile din portofoliu

ŞTEFANIA CIOCÎRLAN
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 26 iulie 2011

Unele dintre societăţile menţionate de conducerea SIF "Oltenia" ar fi încheiat contracte "păgubitoare" cu firmele fostului administrator Florian Buzatu

Societatea de investiţii financiare "Oltenia" (SIF5) a anunţat că a întreprins măsuri pentru revocarea organelor de administrare, control şi conducere executivă a 14 societăţi din portofoliu şi că a promovat acţiuni civile şi penale pentru apărarea intereselor unora dintre aceste companii, unde este acţionar majoritar.

Printre cele 14 companii, figurează şi unele menţionate în raportul de audit al SIF5 din februarie, precum "Univers" Râmnicu Vâlcea, "Cons-trucţii Montaj1" Craiova sau "Alimentara" Slatina, de unde a rezultat că SIF5 a fost prejudiciată ca urmare a unor contracte încheiate între aceste societăţi şi firme controlate de fostul administrator Teodor Buzatu sau membri din familia acestuia.

Reprezentanţii SIF5 au mai anunţat, ieri, că au chemat în judecată compania "Alimentara" Slatina, solicitând constatarea nulităţii absolute a unei hotărâri a conducerii pentru majorarea capitalului social.

Raportul de audit din februarie atrăgea atenţia că valoarea evaluată a societăţii, avută în vedere la majorarea capitalului social, era de 1.543.358 lei, inferioară disponibilităţilor băneşti, în sumă de 1.581.873 lei, pe care societatea le deţinea la 30 iunie, anul trecut.

Pentru SIF Oltenia, Florian Buzatu a decis neparticiparea la majorarea capitalului social al "Alimentara", spre beneficiul companiei "Multifunctional Ecologic Sistem" SRL, firma fiilor lui Buzatu, care apare cu poziţie de control (participaţie peste 33%).

"Nu este greu de identificat interesul vădit al domnului Buzatu Florian Teodor în dobândirea unei părţi substanţiale din participaţia < Alimentara > Slatina la un preţ mult subdimensionat", arată controlul intern.

Marian Buzatu, fratele lui Florian Buzatu, era, la data raportului de audit, director general şi membru în consiliul de administraţie la "Alimentara" Slatina.

Teodor Buzatu a fost revocat din funcţia de administrator al SIF5 la Adunarea Generală din aprilie, după ce Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM) a solicitat ca discutarea menţinerii sale în funcţie să fie inclusă pe Ordinea de zi a AGA.

Printre firmele la care SIF5 s-a apucat de curăţenie se află şi "Gemina Tour" Râmnicu Vâlcea, "Flaros" Bucureşti, "Complex Hotelier" Dâmboviţa, "Provitas" Bucureşti, "Comcerealis" Craiova, "Construcţii Căi Ferate".

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Reamintim cititorilor Bursa on-line miscarea bursiera necugetata a SIF 5 Oltenia ,respectiv vanzarfea participatiei de 15% din actiunile OLTCHIM. Fapt ce a permis adversarilor existentei,expresia este corecta, pe piata maselor plastice a combinatului valcean sa obtina un numar confortabil de actiuni prin cumpararea pe piata bursiera a acestei participatii. De catre PCC. Care devine astfel capabila sa franeze actiunile de dezvoltare economica ale acestui combinat.Mai pe sleau ,actul necugetat ,este un cuvant prea bland,al SIF 5 Oltenia a plasat un atu teribil in mana adversarilor existentei,ca unitate economica a OLTCHIM Consecintele se vor vedea pe parcurs. Singura speranta aste o mutare inteligenta a actualei conduceri a OLTCHIM care sa blocheze actiunile distructive ale PCC .Rezultate din prostia facuta prin vanzarea participatiei de 15% de catre SIF 5 Oltenia. Despre aceasta viitoare mutare inteligenta a actualei conduceri a OLTCHIM vom opina la timpul potrivit.Spre toamna...

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7332
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0336
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb