SIF Transilvania a cerut suspendarea sentinţei care îl repune în funcţie pe Frăţilă

A.A.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 9 ianuarie 2015

SIF3 Transilvania a anunţat că a solicitat suspendarea provizorie a sentinţei Tribunalului Braşov, care a anulat decizia acţionarilor SIF3 din august, prin care fusese revocat din funcţia de membru în Consiliul de Supraveghere acţionarul Constantin Frăţilă.

Curtea de Apel Braşov va analiza cererea pe data de 13 ianuarie.

Mihai Fercală, preşedintele executiv al SIF3, ne-a spus recent că Frăţilă nu mai poate reveni în Consiliul de Supraveghere, pentru că postul nu mai este vacant.

În schimb, Constantin Frăţilă a solicitat Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) să ia act că deţine, în continuare, calitatea de membru în Consiliul de Supraveghere al SIF Transilvania, în urma hotărârii Tribunalului.

Cei doi se află în conflict deschis, încă de anul trecut. Scandalul s-a iscat după ce fostul arbitru de fotbal şi-a dat demisia din funcţia de administrator şi preşedinte al CA de la COMCM, deoarece, conform noului regulament de funcţionare al SIF Transilvania, domnia sa nu poate avea funcţii executive sau să fie membru în consiliile companiilor din portofoliul SIF3.

Opinia Cititorului ( 12 )

  1. Sub obladuirea fuctionarilor numiti politic si platiti cu salarii NESIMTITE, aici am numit ASF -ul si in cardasie cu FERCALA , noi ceilalti indiferent cate actiuni avem suntem prizonierii acestei fratii indestructibile. Nu inteleg de ce FRATILA nu se adreseaza D.N.A. -ului.

    1. FERCALA si URSACHE mebri ai aceluiasi partid. Hai ca sunteti chiar tampiti daca voi credeti ca nu se aplica CORB LA CORB NU ISI SCOATE OCHII

      Cardasia continua , cand nu mai au loc la ASF , unii, vezi TOIA se angajeaza la SIF 3 cu salariu lunar de vreo 400 de milioane de lei

    Fercala va trebuii din nou sa-si foloseasca pizitia si banii actionarilor intr-un process pe care nu are cum sa nu il piarda avand in vedere cum a tinut sedintele aga.Reamintescu doar penalele imputerniciri discretionare pe care le foloseste la fiecare AGA. si la care ASF il mai premiaza cu cate o amenda de sute de miloane, ca doar nu plateste de la el. Dar situatia in comlexitatea ei ASF- SIF este PENALA

    1. Salarii nesimtite si al ASF si la SIFTRANSILVANIA, se pare ca nu vor fi deranjati, exact datorita faptului ca sunt ocrotiti politic si relational

      Ia nu mai trancaniti voi aici, noi cei de la ASF ne vedem de treba , de salarii, de compensatorii si din cand in cand mai suntem recunoscatori celor care ne platesc , adica sefilor de la sif.Avem salarii de zeci de mi de EURO pe luna si daca dam in SIF-uri noi de unde mai luam comisioane ?

    Nu trebuie sa uitati ca PRESCURE prietenul lui FERCALA si beneficiarul a zeci de miliarde de lei onorarii de la SIF 3, este professor universitar de drept si se pare ca multi dintre judecatorii brasoveni I-au fost student. Am fost bine inteles ?

    1. Da ai multa dreptate legat de asa zisa putere a lui FERCALA in BRASOV si ai dreptate si despre profesorul avocat PRESCURE, dar in ultimul timp justitia chiar a dovedit ca se doreste O ADEVARATA PUTERE intrun STAT DE DREPT. Deci sa speram ca vom termina cu politruci de genul fercala si ca justitia isi va face datoria

    Fercala are o frica endemica ca se va descoperii si se va dovedii furaciunile pe care le-a facut in cei 23 de ani de domnie, vezi ACTINVEST, ORGANE DE ASAMBLARE, CRISTIANA, dar mai ales asa cum s-a mai spus cea mai mare furaciune sunt acele imputerniciri discretionare pe care nu le mai foloseste nici un SIF. Si asta chiar e FURACIUNE PENALA !

    1. marele fercala de fapt nu a facut decat sa vanda activele primite de la FPP, deci nu are nici un merit decaTt probabil acela ca a facut destule matraprazlacuri cu aceste vanzari, subevaluri , spagi, interventii, etc

    Sa speram ca justitia va lua decizii corecte si nu se va lasa influentata de trepadusii lui Fercala! La cat de disperat este Fercala este in stare sa faca orice si ne-a demonstrat de nenumarate ori ca incalca legea si nu pateste nimic! Macar justitia din tara asta sa aiba ac de cojocul lui!

    1. Ba va zic eu FERCALA nu e decat un vanzator, urmeaza sa aflati ce fel doar daca intra DNA -ul peste el

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9761
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6867
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3098
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0072
Gram de aur (XAU)Gram de aur391.1865

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb