SIMINA TĂNĂSESCU, A demisionat din funcţia de consilier prezidenţial

A.M.
Politică / 20 iunie 2018

Simina Tănăsescu (sursa foto: Twitter)

Simina Tănăsescu (sursa foto: Twitter)

Simina Tănăsescu, care a avut o discuţie cu judecătorul CCR Petre Lăzăroiu pe tema mandatului acestuia, a demisionat din funcţia de consilier prezidenţial. Preşedinţia spune că nu a fost nicio presiune, dar că nu trebuie să existe niciun fel de suspiciune în rândul opiniei publice, relatează News.ro.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că nu există nicio presiune din partea cotroceniului asupra judecătorului Petre Lăzăroiu, iar discuţia dintre acesta şi consilierul prezidenţial Simina Tănăsescu a fost una teoretică, între doi specialişti, însă întreaga chestiune a fost denaturată din motive pur politice şi nu ştie de ce judecătorul Lăzăroiu a intrat în acest joc.

"Doamna Tănăsescu mi-a spus că există o sesizare din partea unui ONG şi dacă îi dau voie să spună şi domnului Lăzăroiu că există această solicitare, este una publică, e înregistrată la noi. Mi s-a părut că este corect dacă persoana respectivă este vizată de o solicitare măcar să ştie, fără ca această chestiune să fie interpretată drept presiune sau o iniţiativă nepotrivită. Întreaga chestiune a fost denaturată din motive pur politice. Nu ştiu de ce judecătorul Lăzăroiu a intrat în acest joc", a mai declarat şeful statului.

Administraţia prezidenţială a precizat pentru DCNews că Simina Tănăsescu este în concediu şi s-a întâlnit la Facultatea de Drept cu Petre Lăzăroiu, iar între cei doi a avut loc o discuţie pur teoretică pe marginea solicitării asociaţiei civice VeDem Just, o discuţie tehnică, între doi profesionişti de drept constituţional, care nu a implicat în niciun fel instituţia Preşedintelui României, conform surselor citate.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb