SIMONA MAN: "Culturile de plante energetice, eligibile pentru fonduri europene şi naţionale"

TATIANA MIU
Ziarul BURSA #Companii #Agricultură / 19 februarie 2016

"Culturile de plante energetice, eligibile pentru fonduri europene şi naţionale"

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) sprijină dezvoltarea agriculturii şi a culturilor energetice, conform cadrului legal (Politica Agricolă Comună), a declarat Simona Man, secretar de stat în minister, în cadrul unei conferinţe organizată, ieri, de Patronatul Serviciilor Private.

Culturile de plante energetice sunt eligibile atât la scheme de plăţi directe din fonduri europene, cât şi la ajutor naţional, a mai precizat oficialul guvernamental. Tot din bugetul naţional, cultivatorii acestui tip de plante nonalimentare beneficiază de rambursarea sumelor reprezentate de diferenţa dintre acciza standard şi cea redusă, de 21 de euro/1000 de litri de motorină, a mai spus aceasta. Pentru anul 2016, cuantumul nominal al sprijinului este de circa 1,8 lei/litru, iar cantitatea maximă anuală pentru care se acordă este de 100 litri/hectar, potrivit Simonei Man.

Aceasta a mai citat date din baza APIA (Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură), conform cărora numărul cultivatorilor de plante energetice a crescut, de la 320 (în 2014) la 442 (anul trecut).

De asemenea, MADR emite certificate de origine pentru biomasă, provenită din agricultură şi industriile conexe, aceasta putând fi utilizată de producătorii de energie electrică în vederea obţinerii de certificate verzi, pentru energie pe bază de biomasă, livrată în sistemul naţional. Prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020, ministerul dispune de circa 3,4 de miliarde de euro, prin care oferă posibilitatea finanţării proiectelor de valorificare a resurselor regenerabile.

În ceea ce priveşte măsurile de interes local, MADR încurajează promovarea utilizării surselor de căldură pe bază de biomasă şi dezvoltarea sistemelor de producere şi distribuţie a biogazului, la nivel de comunitate. Alocarea bugetară în acest sens este de aproximativ 568,5 de milioane de euro.

Andrei Apetrei, membru al Patronatului Serviciilor Private din România, a prezentat, ca exemplu de succes în domeniul culturilor energetice, paulownia, o specie nouă pentru ţara noastră, introdusă cu numai 5-6 ani în urmă. Specia paulownia tomentosa este una invazivă, iar Andrei Apetrei a făcut demersuri pentru a stopa plantarea acestui copac şi introducerea unor hibrizi neinvazivi.

Paulownia neinvazivă are o largă utilitate, nu doar în industria lemnului şi a hârtiei, ci şi în producţia de bioetanol celulozic şi biomasă. Domnul Apetrei a prezentat, pe scurt, ce înseamnă, practic, 10.000 de hectare cu această specie: se pot produce un milion de tone de biomasă, 500.000 de tone de peleţi, un venit de 75 de milioane de euro, plus 15 milioane de euro din TVA. O astfel de plantaţie ar genera, conform lui Andrei Apetrei, circa 3 milioane de gigacalorii.

Alte avantaje ale speciei prezentate sunt ecologizarea solului şi oprirea erodării acestuia, precum şi purificarea apei uzate. Plantaţia de paulownia poate fi intercalată cu cea de producţie, iar cea din urmă creşte cu 10-20%, fără utilizarea pesticidelor sau a îngrăşămintelor.

Şandor Benko: Vidul legislativ "produce haos"

Şandor Benko, directorul general al KWG Salcie Energetică, a remarcat lipsa de coerenţă a politicilor din domeniul biomasei, generată de lipsa unei legi a plantaţiilor energetice. Acesta a cumpărat, în urmă cu 10 ani, licenţa pentru specia de salcie din Suedia. Partenerii străini ezitau să încheie afacerea, tocmai din cauza lipsurilor din legislaţia românească: exista riscul unui furt al soiurilor. Suedezii au fost de acord cu proiectul, întrucât ţara noastră urma să adere la Uniunea Europeană şi s-a presupus că problemele cu legislaţia se vor rezolva, însă acest lucru nu s-a întâmplat nici până astăzi. În plus, Şandor Benko simte o "presiune tot mai mare pentru discreditarea biomasei".

Cercetările din domeniu, efectuate în Suedia, au avut în vedere patru caracteristici principale ale acestui soi de salcie: creşterea rapidă (între 3 şi 3,5 cm pe zi, în perioada de vegetaţie), puterea calorică ridicată, rezistenţa la intemperii şi boli, dar şi preţul scăzut. Salcia poate fi utilizată atât pentru producţia de apă caldă, cât şi pentru energie electrică.

Politica Ministerului Mediului, în domeniul biomasei, a fost prezentată de consilierul Dumitra Mereuţă. În ultimii doi ani şi jumătate, Guvernul a beneficiat, prin acest minister, de asistenţă din partea Băncii Mondiale, pentru Strategia Naţională în Domeniul Schimbărilor Climatice. Domnia sa a afirmat că "poate nu este cea mai bună strategie, dar este un document închegat coerent".

Corina Popescu, secretar de stat în cadrul Ministerului Energiei, a amintit faptul că ţara noastră a realizat, şi chiar depăşit, în anul 2014, targetul impus de UE pentru energia produsă din surse regenerabile, până în 2020.

Oficialul a mai precizat că, la nivelul Planului Naţional de Acţiuni în domeniul Resurselor Regenerabile, România va produce energie electrică din biomasă, la nivelul a 1640 megawaţi putere instalată. În 2015, avem doar 104,5 megawaţi putere instalată produşi din biomasă, o diferenţă foarte mare faţă de ţinta propusă. Ţelurile au fost, în schimb, depăşite, pe celelalte tipuri de energie.

În cadrul discuţiilor, s-a menţionat că, potrivit ultimelor date de la Transelectrica, s-au dat avize pentru 9600 megawaţi putere instalată, din care doar 160 biomasă. În acest sens, Corina Popescu a precizat că ţinta pentru România este pentru resursele regenerabile, la nivel global. Ministerul Energiei analizează, însă, posibilitatea de a prelungi, doar pentru biomasă, schema-suport, printr-un sistem tranzitoriu, şi după 31 decembrie 2016. Oficialul a mai spus că numărul mic de avize produse din această resursă se datorează, de fapt, cererii scăzute.

Conferinţa a subliniat importanţa unui domeniu, încă subdezvoltat în ţara noastră, de producere a energiei din biomasă. Având în vedere posibila epuizare a resurselor de hidrocarburi, devin necesare investiţiile în resurse regenerabile, însă biomasa pare să fi rămas în urma altor tehnologii, cel puţin în România.

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7317
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3535
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9743
Gram de aur (XAU)Gram de aur405.9099

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb