Sindicaliştii din învăţământ ameninţă cu proteste, nemulţumiţi de salarii, de reducerea de posturi din mai multe şcoli şi de comasarea claselor, acuzând discriminarea personalului din educaţie prin neacordarea unor sporuri.
Sindicaliştii spun că au dat un ultimatum Guvernului prin care au cerut rezolvarea unor probleme cu care se confruntă angajaţii din educaţie, respectiv reducerea posturilor din mai multe unităţi de învăţământ, comasarea claselor, salariile, discriminarea personalului din educaţie prin neacordarea unor sporuri.
FSLI avertizează că, dacă în maximum două săptămâni nu vor începe negocierile, sindicaliştii vor trece la acţiuni de protest şi chiar grevă generală.
"Principala problemă a sistemului se referă la reducerea posturilor, din cauza costului standard per elev, care este calculat greşit. Sunt posturi unice care sunt desfiinţate. La această oră avem şcoli în care angajaţii nu-şi vor primi salariile pentru că nu avem contabili care să semneze statele şi ordinele de plată. Problema salariilor mici este de asemenea gravă. Prin Legea cadru nr. 153/2017, a fost stabilit raportul de 1/12 între cel mai mic şi cel mai mare salariu de la stat, personalul didactic de predare este poziţionat între 1,64 şi 2,76 (coeficienţi de ierarhizare), ceea ce înseamnă că personalul didactic de predare este situat în treimea inferioară a grilei de salarizare", a declarat, joi, preşedintele FSLI Simion Hancescu.