Sindicatul piloţilor "Ryanair" din Germania, în grevă

F.A.
Ziarul BURSA #Internaţional / 22 decembrie 2017

Greva de patru ore a sindicatului piloţilor "Ryanair" din Germania va afecta, astăzi, 16 zboruri ale companiei aeriene low-cost, transmite Reuters, conform Agerpres.

Este pentru prima dată în istoria "Ryanair" când piloţii declanşează mişcări de protest, mai ales că perioada Crăciunului este una aglomerată în acest sector.

Ieri, sindicatul piloţilor Vereinigung Cockpit a informat că acţiunea de protest va avea loc astăzi între orele 4.00 şi 8.00 GMT, la toate aeroporturile pe care le utilizează operatorul aerian în Germania. "Greva de avertisment" face parte dintr-o îndelungată dispută privind condiţiile de muncă, a precizat Vereinigung Cockpit.

Va fi o grevă scurtă, astfel încât pasagerii nu vor fi foarte afectaţi în preajma Crăciunului, dar sindicatul vrea să trimită un mesaj după discuţiile eşuate de miercuri, a adăugat sindicatul.

Compania irlandeză "Ryanair" încearcă să câştige timp pentru a nu fi lansate contractele colective de muncă, a explicat joi negociatorul sindicatului piloţilor, Ingolf Schumacher.

Decizia din Germania vine după ce miercuri "Ryanair" a avut primele negocieri cu sindicatele din istoria companiei, care au ajutat la evitarea unei greve la nivel european.

Şi piloţii "Ryanair" din Portugalia, Irlanda şi Italia ameninţaseră cu mişcări de protest înainte de Crăciun.

Sindicatele din Portugalia, Italia şi Irlanda acuză "Ryanair", înfiinţată în 1985, că aproximativ 4.000 de piloţi operează în condiţii de lucru nesatisfăcătoare, conform reglementărilor irlandeze.

Marţi, "Ryanair" a informat că va stabili "la momentul potrivit" întâlniri cu sindicatele personalului navigant, după surpriza de vineri, când a decis să recunoască sindicatele piloţilor, pentru prima dată în istoria sa de 32 de ani, într-o încercare de ultim moment de a evita prima grevă a piloţilor săi.

În octombrie, sindicatul personalului navigant UFO din Germania a cerut "Ryanair" negocieri privind condiţiile de muncă şi de salarizare, dar operatorul aerian a refuzat.

"Drepturile angajaţilor nu ar trebui să se oprească la uşa piloţilor", a afirmat, marţi, Nicoley Baublies, membru al conducerii UFO, adăugând că personalul navigat ar putea, de asemenea, să ia în considerare mişcări de protest, dacă "Ryanair" nu va negocia şi cu sindicatul lor.

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb