Siria şi-a exprimat "deja acordul" cu privire la propunerea Rusiei de a-şi plasa arsenalul chimic sub control internaţional, a declarat, marţi, la Moscova ministrul sirian de Externe, Walid Mouallem, potrivit agenţiilor ruse.
"Luni am avut o şedinţă de negocieri fructuoase cu ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, şi, deja în cursul serii, ne-am exprimat acordul cu privire la iniţiativa Rusiei", a declarat Mouallem.
Oficialul sirian a subliniat că obiectivul este de a "tăia creanga de sub picioare unei agresiuni americane".
Propunerea făcută de Rusia prevede plasarea sub control internaţional a stocului sirian de arme şi apoi distrugerea lor.