Cel puţin 39 persoane au decedat într-un raid al aviaţiei ruse care a vizat o clădire unde se află o închisoare a organizaţiei teroriste Al-Qaida în zona de nord-vest a Siriei, transmite AFP.
"Cel puţin 39 persoane au fost ucise într-un atac al aviaţiei ruse împotriva unei clădiri folosite de Frontul Al-Nosra (filiala siriană a Al-Qaida) ca închisoare şi tribunal, la Maaret al-Noomane" în provincia Idleb, a anunţat Observatorul sirian pentru drepturile omului. Iniţial organizaţia a anunţat un bilanţ de zece morţi şi circa 50 de răniţi.
Printre victime se află probabil şi prizonieri, gardieni şi posibil chiar şi civili, deoarece clădirea bombardată se află în apropiere de o piaţă, conform informaţiilor furnizate de directorul ong-ului menţionat, Rami Abdel Rahmane.
Oraşul Maaret al-Noomane se află pe ruta Damasc - Alep şi este controlat de rebeli de la finele anului 2012.