Sistemul bancar internaţional nu este pregătit pentru creşterea dobânzilor

CĂLIN RECHEA
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 12 iunie 2015

Sistemul bancar internaţional nu este pregătit pentru creşterea dobânzilor
CĂLIN RECHEA

Evoluţia dobânzilor din ultimele luni a readus în atenţie îngrijorările privind gradul de capitalizare al sistemului bancar internaţional.

Faţă de perioada premergătoare declanşării crizei financiare globale, efectele negative ale creşterii dobânzilor se vor manifesta într-un mediu financiar mult mai extins şi pe fondul creşterii gradului de îndatorare.

Unul dintre cele mai vulnerabile puncte îl reprezintă legătura complexă dintre sistemul bancar şi sistemul bancar din umbră (n.a. alcătuit din fonduri de hedging, fonduri de investiţii şi alte activităţi de intermediere financiară, care nu sunt supuse supravegherii autorităţilor), în condiţiile existenţei unui grad ridicat de leverage.

În opinia lui Brady Dougan, directorul executiv al grupului bancar Credit Suisse, "creşterea dobânzilor reprezintă unul dintre cele mai mari riscuri de piaţă", conform unei declaraţii pentru Bloomberg, deoarece "toţi ne-am ajustat noii normalităţi, a dobânzilor foarte scăzute sau negative".

Dougan apreciază că Federal Reserve ar putea să crească dobânda de politică monetară în acest an, dar este mult mai probabilă amânarea creşterii până anul viitor.

Noile aşteptări privind calendarul de normalizare a politicii monetare din SUA sunt susţinute şi de o declaraţie surprinzătoare şi fără precedent a Fondului Monetar Internaţional.

În urma finalizării misiunii de evaluare a economiei americane, FMI a cerut Federal Reserve să-şi reconsidere poziţia privind dobânda de politică monetară şi să amâne majorarea acesteia până anul viitor. Pe lângă motivul consolidării creşterii economice din Statele Unite, organizaţia financiară internaţională este îngrijorată mai ales de efectele unei dobânzi mai mari şi a unui dolar mai puternic asupra condiţiilor financiare din economiile emergente.

Într-o conversaţie recentă cu un oficial important al unei mari bănci internaţionale, James Rickards, autorul cărţilor "Războaiele valutare" şi "Moartea banilor", a aflat că "lucrurile sunt cu mult mai grave decât credea" pe piaţa obligaţiunilor.

Pentru multe emisiuni nu există lichiditate, în condiţiile în care o serie de reglementări, cum sunt şi cele din acordul de capital Basel III, limitează sever includerea în portofoliile bancare a unor titluri financiare din cauza costurilor.

În plus, supraveghetorii bancari din cadrul Federal Reserve şi ai Trezoreriei SUA sunt îngrijoraţi de gradul ridicat de leverage la nivelul tranzacţiilor repo (n.a. tranzacţii care presupun obligaţia unui vânzător de titluri de a le răscumpăra ulterior pentru un preţ mai mare). "Lichiditatea a fost doar o iluzie" este concluzia lui Rickards.

Creşterea sincronizată a dobânzilor internaţionale arată cât de periculoasă este această iluzie, mai ales dacă luăm în considerare creşterea accelerată a sistemului bancar din umbră, pentru care tranzacţiile repo reprezintă un pilon de bază al profitabilităţii.

Criza lichidităţii de pe piaţa obligaţiunilor guvernamentale se manifestă chiar şi în Statele Unite, după cum a scris recent Financial Times. "Piaţa cu cele mai multe tranzacţii din lume nu se comportă normal", arată cotidianul financiar britanic, în condiţiile în care lichiditatea a scăzut cu 70% faţă de vârful înregistrat în deceniul trecut, conform estimărilor de la Deutsche Bank. Una dintre cauzele principale ale fenomenului o reprezintă cumpărarea obligaţiunilor americane de către Federal Reserve în cadrul programului de relaxare cantitativă.

În acest context, Comitetul Basel din cadrul BIS (Bank for International Settlements) a publicat recent propunerile referitoare la noile norme de evaluare a riscului de dobândă pentru activele financiare din portofoliul bancar (n.a. cunoscut şi sub numele "banking book', acesta include toate titlurile financiare care nu sunt tranzacţionate, fiind deţinute până la maturitate; "trading book" sau portofoliul de tranzacţionare include titlurile tranzacţionate activ pe piaţă, valoarea aceastora fiind marcată la piaţă zilnic).

Propunerile au ca scop "asigurarea unui nivel adecvat al capitalului necesar acoperirii pierderilor din expunerea la schimbarea dobâzilor", după cum se arată în document (n.a. "Interest rate risk in the banking book", iunie 2015, www.bis.org/bcbs/publ/d319.htm), în condiţiile existenţei unor dobânzi "excepţional de scăzute".

Noul cadru de reglementare a capitalului bancar mai urmăreşte şi "limitarea arbitrajului între banking book şi trading book, precum şi a arbitrajului între diferite segmente al portofoliului bancar supuse unor reglementări contabile diferite".

Arbitrajul amintit în documentul BIS a fost utilizat intens în anii crizei, una dintre formele sale fiind, de exemplu, trecerea obligaţiunilor ale căror preţuri scădeau puternic din trading book în banking book, astfel încât banca să nu fie nevoită să înregistreze pierderile în contabilitate. Financial Times scrie că propunerile Comitetului Basel apar într-un moment în care autorităţile sunt tot mai îngrijorate de creşterea riscurilor cu privire la stabilitatea financiară.

Nemulţumirea reprezentanţilor sectorului bancar din SUA s-a manifestat aproape imediat. Frank Keating, preşedintele Asociaţiei Bancherilor Americani, s-a declarat dezamăgit de propunerile Comitetului Basel, care nu fac decât să producă confuzie, după cum mai arată FT.

Cele două opţiuni luate în considerare de Comitetul Basel sunt stabilirea unui nivel minim obligatoriu al capitalului necesar acoperirii riscului de dobândă şi utilizarea modelelor interne ale băncilor pentru determinarea expunerilor faţă de riscul de dobândă.

A doua opţiune presupune creşterea considerabilă a volumului informaţiilor care trebuie transmise către autorităţile de supraveghere. În ambele cazuri, este foarte probabilă creşterea necesarului de capital la nivelul sistemului bancar internaţional, cu efecte negative asupra dinamicii creditării economiei reale.

Din păcate, nici propunerile recente ale Comitetului Basel nu vor contribui substanţial la consolidarea stabilităţii financiare, în condiţiile în care nu se iau măsuri drastice pentru stoparea manipulării pieţelor de către marile bănci internaţionale.

Experienţa crizei ne arată că modelele interne nu au fost suficiente pentru evaluarea corectă a necesarului de capital, iar autorităţile de supraveghere au aprobat folosirea lor considerând că reflectă adevăratele riscuri ale instituţiilor financiare.

BIS acceptă observaţiile şi propunerile pentru acest document consultativ până în 11 septembrie 2015.

Indiferent de forma sa finală, autorităţile ar fi bine să pregătească de pe acum scenarii de salvare, dar mai ales să caute justificări plauzibile pentru contribuabili, deoarece riscurile din sistemul bancar nu se vor reduce până când nu se va trece la un cadru de reglementare al cărui pilon principal să fie răspunderea patrimonială nelimitată a conducătorilor şi acţionarilor.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Numai ca la cele mai multe banci actionarii sunt persoane juridice, ai caror actionari sunt tot p j., multe cu sediul prin di erse insule.... s a m d. Practic, conducatorii executivi vor fi cunoscuti, dar actionarii..., never! Deci raspundere nelimitata la ...toamna de dupa toamna urmatoare.

    Mai mult, bancile controleaza guvernele si nu invers ! 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb