Siveco face parte dintr-un consorţiu care va furniza CE servicii IT de 100 milioane de euro

I.P.
Ziarul BURSA #Companii #IT / 10 decembrie 2014

550 de specialişti în IT din Europa vor participa la cel mai mare proiect de IT al Comisiei Europene

SIVECO va furniza Comisiei Europene servicii IT pe o perioadă de 4 ani în cadrul contractului cadru ESP-DESIS III - cel mai mare contract al Comisiei În domeniul IT, potrivit unui comunicat de presă al companiei.

SIVECO România a participat la procesul de selecţie în cadrul consorţiului DESIS, alături de IBM, Deloitte şi Steria.

Bugetul alocat contractului este de aproape 100 milioane euro, pentru un volum global de efort estimat la 550 de specialişti implicaţi - manageri de proiect, arhitecţi, dezvoltatori software, specialişti web, consultanţi IT etc. Serviciile vor fi prestate tuturor Directoratelor Generale ale Comisiei Europene şi unui număr de agenţii ale Comisiei cu sediile principale la Bruxelles, Luxemburg şi Ispra, şi includ dezvoltare software, analiză şi design, studii, suport tehnic şi formare pentru utilizarea de sisteme informatice.

Directoratele Generale ale Comisiei vor lansa proiecte în execuţie în cadrul acestui contract începând cu 2014.

SIVECO România oferă din 2009 servicii IT instituţiilor europene.

Printre beneficiari se află Oficiul pentru Publicaţii al Uniunii Europene, Agenţia Europeană de Siguranţă a Aviaţiei, Agenţia Executivă pentru Sănătate şi Consumatori şi Direcţia Generală Sănătate şi Consumatori, Eurostat - Institutul de Statistică al Uniunii Europene, Oficiul de cooperare EuropeAid, Banca Europeană de Investiţii.

Serviciile furnizate sunt de dezvoltare de sisteme financiare, management de documente şi conţinut, aplicaţii administrative, sisteme informatice geografice (GIS), portaluri web, sisteme eLearning.

Siveco România a fost înfiinţată în 1992 şi este unul dintre cei mai mari producători locali de aplicaţii software.

Conform datelor Registrului Comerţului, valabile la 14 august, acţionarii societăţii erau Siveco Netherlands BV (Olanda) - 42,7365%, Siveco International SA - 32,9167%, Irina Socol - 11,1168%, Alexandru Mihail Rădăşanu - 7,7184%, Florian Gabriel Ilia - 2,7189%, Siveco România SA - 2,5155%, Aurora Ecaterina Crusti - 0,1386% şi Daniela Bichir - 0,1386%.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
IBC SOLAR
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9760
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2832
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9711
Gram de aur (XAU)Gram de aur382.0804

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
cnipmmr.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb