SNPPC protestează faţă de invinovăţirile aduse reprezentanţilor Poliţiei

F. A.
Comunicate de presă / 9 august 2012

Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC) şi-a exprimat, public, protestul faţă de învinovăţirile aduse unor reprezentanţi ai Poliţiei, în legătură cu listele electorale permanente folosite la Referendumul din 29 iulie, se arată într-un comunicat transmis redacţiei.

"Urmărim, cu indignare, toate încercările oficiale de umbrire a faptului că autorităţile administrative şi grupările politice sunt acelea care pot sorta şi exploata electoral - ori în orice alt scop - datele de evidenţă a persoanelor", se mai precizează în comunicat

SNPPC atrage atenţia că, deşi se acumulează informaţii surprinzătoare şi pertinente despre nereguli inacceptabile în funcţionarea autorităţilor care trebuie să se pronunţe asupra legalităţii referendumului în discuţie, organele de cercetare penală şi-au ales subiecţii de referinţă tot dintre poliţişti.

Biroul Executiv Central al SNPPC semnalează, totodată, mass-media şi, implicit, opiniei publice că poliţiştii români sunt, încă o dată, expuşi suspiciunii generale, înaintea conturării detaliate a stării de lucruri vizate.

SNPPC mai precizează că aceste solicitări nu reprezintă vreo imixtiune în activitatea autorităţilor ci revendicări, exprimate absolut democratic, izvorâte din informaţiile publice existente şi din realitatea îndelungată a abuzurilor şi discriminărilor, suportate de poliţişti în relaţiile de muncă din ultimii ani.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

BURSA

Dosar BURSA - America azi: Izolare, Polarizare, Reconfigurare Globală

Această ediţie specială, publicată sub egida ziarului BURSA, reuneşte într-un volum coerent o analiză aprofundată şi stratificată a celei mai spectaculoase reveniri politice din istoria Statelor Unite ale Americii: al doilea mandat al lui Donald J. Trump

Comanda carte

PREŢUL SĂNĂTĂŢII

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9772
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5556
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3084
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8053
Gram de aur (XAU)Gram de aur440.1817

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
ccib.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb