Societatea bazată pe frică

Cornel Codiţă
Ziarul BURSA #Editorial / 18 septembrie 2015

Cornel Codiţă

O lespede grea apasă pieptul şubrezit al bătrînei Europe: Frica! Dintr-o dată, toate promisiunile frumoase ale idealurilor şi ale construcţiei europene, jumătate şi mai bine de secol de politici menite să ne elibereze, dacă nu de grija zilei de mîine, măcar de spaima ei, par acum nişte simple umbre pe care nu ai cum să te sprijini, în afara cazului în care vrei cu tot dinadinsul să cazi de-a berbeleacul. Toate fricile şi aprehensiunile, la purtător, disipate în sufletul fiecăruia dintre locuitorii Europei, s-au cristalizat brusc şi formează o materie groasă, asfixiantă, sub care suntem cu toţii scufundaţi, de un fenomen pe care nu-l înţelegem şi mai ales nu ştim cum să îl stăpînim: "asaltul barbarilor"

Societatea fricii ("Gesellschaft der Angst" Heinz Bude, 2014) este obiect de studiu pentru sociologi. Nu pentru că ar fi un fenomen nou! Dimpotrivă, pentru că, aşa cum spunea N. Luhmann, în societatea modernă, frica reprezintă singurul principiu apriori care-i poate uni pe toţi membrii societăţii. Ea este Principiul Absolut, într-o lume în care toate celelalte principii au devenit relative. O importantă şi radicală schimbare socială a avut loc în societăţile Europei, fără ca cei mai mulţi dintre noi să o băgăm de, ori în seamă. Generaţia care a supravieţuit ultimului mare război a trăit restul vieţii într-o paradigmă bazată pe ideea că răul cel mare era în urmă şi, de aceea, cel mai important lucru, misiunea ei socială, era să organizeze lumea astfel încît acel rău să nu o mai ajungă niciodată; nici pe ea, nici pe copiii ei! Generaţiile născute după 1968, dimpotrivă, îşi trăiesc viaţa într-o lume în care cel mai mare rău se află în faţa lor, într-un viitor al promisiunilor, dar mai ales al demonilor. Unii cunoscuţi şi oarecum predictibili: crize economice periodice, conficte sociale interne şi internaţionale, pînă la urmă controlabile, efecte negative ale globalizării, ale epuizării resurselor naturale, ale destabilizării masive a echilibrelor de mediu, care pot fi pînă la urmă gestionate, cu condiţia unor schimbări etc. Alţii, cu totul necunoscuţi şi impredictibili, cum ar fi deraierea Marii Democraţii Americane pe un parcurs imperial, ieşirea Uniunii Sovietice din ecuaţia mondială a puterii, mutarea Chinei pe orbita capitalismului corcit cu puterea comunistă, ratarea istorică a construcţiei instituţionale a Europei Unite, masificarea crizei economice şi ameninţarea, devenită tot mai probabilă, a unui meltdown financiar global, impactul mişcărilor masive şi necontrolabile de populaţie, în care actuala criză a refugiaţilor din Europa ameninţă să fie doar începutul unei istorii fără precedent pentru ultimii 400 de ani ai continentului. Cel care a adus frica pe agenda politică, la cel mai înalt nivel şi cu cel mai important impact social, pe termen lung, ne spune profesorul Heinz Bude, a fost Roosevelt: "singurul lucru de care mai avem să ne temem, este însăşi frica!" Cuvintele erau rostite la inaugrarea mandatului prezidenţial, în anul 1933. Adevărul este un pic mai nuanţat şi mai cuprinzător. Jocul politicii şi al politicienilor cu temerile şi frica cetăţenilor, începe mult mai de mult, chiar de la originile politice ale modernităţii. Nu întîmplător, Revoluţia Franceză se precipită, atît de rapid, într-un regim al teorii, în ciuda stindardului său, pe care scrie Libertate, Egalitate, Fraternitate! De atunci, toate abordările schimbării politice, de tip revoluţionar, de la Lenin şi Hitler, pînă la epigonii lor din secolul XX şi XXI, fără excepţie, au inclus instrumentalizarea "jocului" cu frica; pe de o parte, instituirea şi controlul, dozarea terorii, pe de altă parte, promisiunea condiţionată a eliberării (fie şi parţiale) din ghearele fricii, în schimbul supunerii necondiţionate. Remarcabil şi mai ales trist este doar faptul că acest joc al fricii este o constantă a politicii moderne, atît în regimurile totalitare, cît şi în cele democratice, deşi, trebuie spus, el este organizat după reguli şi cu mijloace semnificativ diferite în cele două mari tipuri de guvernare, care marchează modernitatea. Fără nici o îndoială, resurecţia de azi a modelelor politice aşa numit "populiste" şi creşterea "cererii electorale" pentru "lideri salvatori" nu este altceva decît un alt reflex al "jocului" politicii cu frica şi temerile zilnice ale oamenilor. Fără să fie predominanţi, liderii de tip pseudo-mesianic coexistă astăzi şi se află în concurenţă cu lideri "realişti", precum Angela Merkel. Ea, dimpotrivă, îşi bazează credibilitatea şi aderenţa electorală pe discursul care spune cetăţenilor, chiar şi atunci cînd le dă asigurări că va face ceea ce este de făcut pentru a rezolva o problemă, că politicienii şi politica nu sunt în stare să le gestioneze temerile, că acestea nu pot şi nu vor fi "rezolvate" de politică, decît în parte şi cu mari greutăţi. Societatea bazată pe frică, pe temeri devenite permanente şi de neînlăturat este, între altele, dar deloc întîmplător, victoria uriaşă, a "darwinismului social", puternic resuscitat la începutul anilor 80 ai secolului trecut, mai ales din perspectiva politicilor economice şi sociale ale neoconservatorismului. O viziune asupra societăţii în care "cîştigătorul ia totul", devine principiul de neînlăturat, "natural". Iar, cîştigător este acel ce este mai bine pregătit, postat, dotat, pentru a valorifica condiţiile existente: concurenţă nemiloasă, crize, ieşiri din decor (reguli) şi derapaje masive, economice, juridice, sociale, politice, o lume a luptei neiertătoare şi neîntreruptă pentru resurse, pentru supravieţuire, status şi autoritate, pentru a-i exclude pe ceilalţi de la beneficiile pe care le vrem pentru noi, nu pentru ei. O lume în care doar naivii şi fariseii nu vor să vadă şi să recunoască validitatea naturală a principiului "Homo homini lupus est".

Tema pentru acasă este simplă: luaţi răgazul unei ore înainte de a vă încheia ziua şi a merge la culcare pentru a rememora temerile care v-au străbătut în ultimele 24 de ore şi modul în care ele v-au schimbat, influenţat, deciziile, alegerile, perspectiva asupra a ceea ce faceţi şi a ceea ce sunteţi. Folosiţi, apoi, doar cîteva minute pentru a analiza în ce măsură ceea ce fac oamenii care se plimbă la noi pe scena politicii au făcut vreodată, ori au dat cel mai mic semn că ar putea face ceva pentru a înlătura din calea dumneavoastră evenimentele, cauzele ori motivele spaimelor prin care tocmai aţi trecut, într-o zi obişnuită din viaţa dumneavoastră sau, dacă preferaţi, a lui Ivan Denisovici.

Opinia Cititorului ( 23 )

Secţiunea de comentarii la articolele domnului Cornel Codiţă este abuzată grav, continuu, de unul şi acelasi cititor, de ani de zile, motiv pentru care, în acord cu autorul, am limitat textul oricărui comentariu la maximum 500 de semne.

  1. freedom from fear but also from want.

    Teama de insecuritate umana... 

    1. Frica de ridicol, Salomeeo, a disparut la tine, ca aberezi de dimineata.

      Este de la berea la PET.

      Acum CS semnezi si Pribeagul.

      Doar cei initiati inteleg ce am vrut sa spun. daca statele, organizatiile internationale interguvernamentale sau supranationale ar avea drept obiectiv asigurarea securitatii umane...adica securitate politica, comunitara, alimentara, ecologica, economica, sanitara si spirituala inseamna ca am avea un numitor comun opus fricii...care ar putea uni oamenii pe termen lung. Securitate umana durabila intr-un sistem de guvernanata umana ne-ar putea uni...este naiv... 

      esti un fariseu...

      ridocol e corect..

      ridicole sunt sefele tale...pe care le pupi in fund cu orice pret!

      ridicol

    "Va trebui sa ne depasim frica de (auto)judecata, critica, atac la demnitate, persecutare si de toate acele implanturi emotionale ale rusinii, care ne-au silit sa fim umili. Oamenii vor adopta toate manifestarile exterioare ale trairii unei vieti „spirituale” pentru ca da bine, dar fara sa-si infrunte/indeparteze mizeria din interior. Aceasta este doar o alta fateta a fugii de realitate si a eschivarii. Fiecare dintre noi – cei care suntem angrenati, în mod constient, în...

    De ce atatea intrebari, presupuneri si discutii ? Ce v-ati asteptat de la un individ, mitic din Gara de Nord, unde poti intalni hoti, smecheri, mincinosi, tupeisti si laudarosi ? De unde sa invete onoarea, cinstea, bunacuviinta, respectul si activitatea in interes national si general ?

    Uitati-va si cu ce oameni s-a inconjurat, pe cine a pus la ministere, CJ, primari si parlamentari, care acum nu mai incap in puscarii. 

    1. Mesajul 3 nu apartine cititorului Cristi C. Este foarte simplu: nu foloseste diacriticele.

    Natura umana este una nobila...bazata pe principiul iubirii..nu este una conflictuala...bazata pe principiul amintit...in care invingatorul ia totul. Natura aceasta este animalica...daca am fi astfel nu ne-am deosebi de animale...chiar daca definitia omului este de animal biped . Bariera transcedentala este ceea ce ne deosebeste de animale. Si animalutele sunt gloase...se bat nu numai pt hrana si jucarii dar si pe afectivitate. Sunt posesive. Noi nu invatam nimic din comportamentul lor..ne...

    În faţa acestei drame a milioanelor de victime ale Gulagului, pe care Soljeniţîn o descrie cu minuţiozitate, el pledează pentru recunoaşterea ororilor comunismului: Regimul din Rusia nu a putut supravieţui decât instaurând teroarea.

    De parca numai comunismul a instituit regimul terorii...fiecare sef este un terorist altfel il shimba...regimul indiferent de natura are nevoie de teroare si teroristi! 

    1. Acest impertinent limbut, bascalios, zeflemitor, iata, si cu procurorii, trebue sa fie 'tratat' cu multa grija, de catre procurori si judecatori, ca sa se vindece de aceste boli grave comportamentale, sa ii iasa fumurile din dovleacul iresponsabil si fudul.

      Acestui 'derbedeu' trebue sa i se aduca aminte cum striga in gura mare, la aniversarea faraonica pe care si-a organizat-o pe Stadionul National, in fata celor 85.000 de activisti, adusi din provincie, sa isi aduca aminte... 

      Mesajul este plastografiat, nu apartine lui Cristi C. La brutarie cu tine, falsificatorule.

      Acum te ascunzi dupa un nume anonim martzafoiule de la 5.2. Nu mai induce confuzie ca nu confuzionezi pe nimenea.

      Mesajul 5.3 este plastografiat, nu apartine lui Cristi C. La brutarie cu tine, falsificatorule.

    Simbol:ZECE BUSTENI ZAC SUB O GALERIE CU ARCADE DUCIND SPRE PADURI INTUNECATE. 

    Explicatie:Poti simti ca se apropie un timp dificil si misterios, si ca trebuie sa te pregatesti. Aceasta indica un moment cind te pregatesti si iti creezi protectii inainte de a continua spre necunoscut. Esti intr-o calatorie importanta, una a destinului, dar pentru o vreme nu vei sti spre ce te duce ea. Vezi in asta un prilej de crestere ulterioara. 

    Esenta:Pregatire .

    Negativ:Teama de necunoscut. A te... 

    Calul Troian facut cadou Europei este chiar frica...de necunoscut, de insecuritate umana.

    1. A fost o culme a lipsei bunului simt, ca un multiplu Plagiator, un mincinos, un Derbedeu, un neispravit, o nulitate impertinenta, un individ care nu a facut niciodata nimic si care nu stie sa faca absolut nimic, sa ajunga premier si sa candideze pentru functia suprema in stat

      A fost o culme a lipsei bunului simt, o dovada clara de lipsa de discernamint si de responsabilitate, sa propui, sa sustii sau sa votezi, pentru functia suprema in stat, un multiplu Plagiator, un mincinos, un derbedeu,... 

      Culme a bunului simt este ca poporul l-a votat in patru randuri pe TRAIAN BASESCU, acest mizerabil, nul, ticalos si borfas.

      Mesajul 7.1 este plastografiat, nu apartine lui Cristi C. La brutarie cu tine, falsificatorule. 

      A fost o culme a lipsei bunului simt, ca un multiplu TURNATOR LA SECURITATE, un mincinos, un Derbedeu, un neispravit, o nulitate impertinenta, un individ care nu a facut niciodata nimic si care nu stie sa faca absolut nimic DECAT SA TOARNE, sa ajunga presedinte si sa candideze si sa fie ales in functia suprema in stat

      A fost o culme a lipsei bunului simt, o dovada clara de lipsa de discernamint si de responsabilitate, sa propui, sa sustii sau sa votezi, pentru functia suprema in stat, un... 

      Este o culme a bunului simt, ca multiple prostituate sau analfabeti sa ajunga in functii de conducere pentru ca au soti sus pusi, care dau cu pumnul in masa iar turnatorul si plagiatorul au incurajat asemenea practici...ca pestele sa se imputa e nevoie de un cap imputit...de aceea au fost clonati la orice nivel de conducere asemenea exponenti reprezentativi pentru capii Romaniei...datorita fricii de competenta si meritocratie.

CITEŞTE ŞI

Citeşte toate articolele din Editorial

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb