Softelligence lansează un program de responsabilitate socială

F.A.
Comunicate de presă / 11 iunie 2013

Softelligence, compania românească specializată în dezvoltarea şi implementarea de aplicaţii software e-business, a lansat programul de responsabilitate socială Softelligence Dare, prin care finanţează proiecte software cu impact în dezvoltarea durabilă a societăţii româneşti, arată un comunicat remis redacţiei.

Softelligence Dare îşi propune să ajute tinerii pasionaţi de IT şi tehnologie şi totodată de probleme sociale de actualitate, ajutându-i să îşi pună ideile în practică. Proiectele pot viza aplicaţii software de promovare a unor cauze, volutariat în comunitate, acţiuni filantropice, îmbunătăţirea calităţii vieţii şi a siguranţei, mediul înconjurător, sănătatea sau implicarea civică.

Până pe data de 03 septembrie 2013, participanţii îşi pot înscrie ideile de proiect pe pagina website a companiei, urmând ca în toamnă, cele mai bune trei să fie selectate şi implementate. Compania va acorda consultanţă tehnică de specialitate necesară ducerii la îndeplinire a proiectelor, va asigura logistica (infrastructură, spaţiu de lucru etc.), va acoperi costurile operaţionale şi va oferi sprijin în promovarea şi găsirea de investitori. Printre criteriile după care vor fi selectate ideile câştigătoare se numără impactul în social, numărul de beneficiari, precum şi potenţialul de a atrage şi mobiliza cât mai mulţi participanţi şi investitori, se menţionează în comunicat.

"Am lansat acest program animaţi de ideea că tehnologia are un potenţial extraordinar de a schimba calitatea vieţilor noastre şi că România abundă de tineri cu idei deosebite, talent şi perseverenţă, care au nevoie de un imbold. Softelligence Dare se doreşte un program din care toţi cei implicaţi să aibă de câştigat: participanţi, susţinători, tineri ambiţioşi, comunitate, beneficiari direcţi, companie", a declarat Adrian Blidăruş, Managing Partner Softelligence.

Proiectele câştigătoare vor fi anunţate pe data de 23 septembrie, urmând să fie implementate până la sfârşitul anului acesta.

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb