SOLICITAREA DEPUTATULUI CRISTACHE (PMP) CĂTRE PREMIERUL GRINDEANU:  "Materia primă pentru proiectul BRUA să fie de la companii din UE"

C.I.
Ziarul BURSA #Politică / 4 mai 2017

Deputatul PMP Cătălin Cristache i-a solicitat, ieri, printr-o interpelare, premierului Sorin Grindeanu modificarea procedurilor de achiziţie în cadrul proiectului BRUA (Bulgaria/România/Ungaria/ Austria), astfel încât originea companiilor de la care se va achiziţiona materia primă să fie limitată la statele membre ale Uniunii Europene.

Potrivit deputatului PMP, această măsură este o oportunitate majoră pentru România de a-şi relansa sectorul metalurgic: "Este esenţial ca atunci când avem o astfel de şansă, să o valorificăm în loc să oferim oportunitatea pe tavă altora. Deşi metalurgia românească a fost distrusă, la fel cum s-a întâmplat şi în cazul altor industrii, ţara noastră are un potenţial uriaş. Ar fi dovadă de iresponsabilitate să nu contribuim la revitalizarea acestui sector. Este puţin probabil ca un proiect de asemenea anvergură să se mai repete în România în viitorul apropiat şi este obligatoriu să nu pierdem această posibilitate de a susţine producătorii din România şi implicit industria metalurgică românească".

În interpelarea adresată şefului Guvernului, deputatul Cătălin Cristache explică faptul că restricţia referitoare la selecţia companiilor de la care se va achiziţiona materia primă este obligatorie, având în vedere concurenţa pe care o poate reprezenta Turcia sau companiile din Asia.

Cătălin Cristache susţine: "În cadrul acestui proiect, sectorul românesc al magistralei cuprinde 470 km (un total de 104.000 de tone de oţel) de conductă de 32", izolată. Proiectul va fi coordonat de către operatorul naţional de transport al gazelor naturale din România, TRANSGAZ SA, şi se atribuie pe bază de licitaţie deschisă în conformitate cu regulamentele Uniunii Europene şi este parţial finanţat de către Uniunea Europeană. Problema pe care doresc să o supun atenţiei dumneavoastră se referă la faptul că nu există nici o restricţie cu privire la selecţia companiilor de la care se va achiziţiona materia primă. În acest context, cel mai probabil o concurenţă serioasă o va reprezenta Turcia, în mod special din partea Umran Boru. Compania menţionată deţine capacitatea tehnică, are un palmares puternic, iar logistica nu reprezintă o barieră pentru livrările către România. De asemenea, nu trebuie neglijată concurenţa din Asia. De exemplu, un proiect recent în asociere pentru Interconector Bulgaria-Turcia (BulgarTransgaz - 5.300 de tone de ţeavă izolată LSAW) a fost atribuit consorţiului format dintr-un producător chinez de ţeavă şi o societate comercială italiană de vane".

Deputatul PMP îi cere premierului Grindeanu să dispună modificarea procedurilor de achiziţie prin introducerea restricţiei potrivit căreia originea mărfurilor trebuie să fie din ţările membre ale Uniunii Europene, ţinând cont că toate ţările dezvoltate din Europa au introdus restricţii privind provenienţa mărfurilor (exemplu - Proiectul de gazoduct EUGAL) cu scopul de a sprijini încercarea de relansare a metalurgiei autohtone.

Nicoleta Nicolicea, soţia deputatului PSD Eugen Nicolicea, a fost numită la începutul anului şef de serviciu în cadrul operatorului sistemului naţional de transport al gazelor naturale "Transgaz" (TGN) şi se va ocupa de implementarea proiectului gazoductului Bulgaria - România - Ungaria - Austria (BRUA).

Ministerul Energiei a anunţat în luna martie că a emis autorizaţia de construire pentru gazoductul BRUA, un nou coridor european de transport al gazelor naturale care va interconecta Bulgaria, România, Ungaria şi Austria. Investiţia este estimată la 560 milioane de euro.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3054
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9853
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.3538

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb