Ministrul Comunicaţiilor, Lucian Şova, a discutat, în acest sfârşit de săptămână, cu autorităţile locale din Bacău despre aplicarea unui proiect-pilot Smart City în judeţ, potrivit unui comunicat al Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale (MCSI) trimis Redacţiei.
În document se arată: "Participanţii au discutat despre aplicarea unui proiect-pilot Smart City şi în judeţul Bacău alături de companii importante din acest sector. Cu această ocazie, reprezentanţii Telekom România au prezentat autorităţilor locale şi judeţene soluţiile pe care le are compania pentru crearea unui oraş inteligent şi platforma de management şcolar Adservio, care conectează toate persoanele şi instituţiile implicate în actul de educaţie".
Lucian Şova a subliniat că este important ca oraşele să funcţioneze într-un mod inteligent, prin intermediul soluţiilor IT&C, al interacţiunii dintre locuitori, administraţie şi mediul de afaceri local şi a promis sprijin din partea MCSI pentru toate comunităţile locale care dezvoltă proiecte Smart City.
Ministrul Comunicaţiilor a participat, la sfârşitul acestei săptămâni, la sediul Consiliului Judeţean Bacău, la o întâlnire de lucru despre eficientizarea şi dezvoltarea pe plan local a unui sistem mai complex de comunicaţii în situaţii de urgenţă, pornind de la cazuri concrete cu care s-au confruntat autorităţile judeţene.
La întâlnire au participat preşedintele Consiliului Judeţean Bacău, Sorin Braşoveanu, primarul Bacăului, Cosmin Necula, subprefectul judeţului Bacău, Valentin Ivancea, inspectorul şcolar general, Florin Lazăr, reprezentanţi ai Telekom şi ai Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, conform sursei citate.