SONDAJ AMCHAM 95% dintre directorii de companii cred că politica noastră economică trebuie schimbată

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Companii / 5 iulie 2016

95% dintre directorii de companii cred că politica noastră economică trebuie schimbată

97% dintre liderii de business chestionaţi văd corupţia drept un element ce influenţează elaborarea politicilor de către Guvern

Un sondaj realizat de Camera de Comerţ Americană în România (AmCham) în rândul membrilor săi arată că 95% dintre cei intervievaţi consideră că actuala politică economică a României trebuie schimbată astfel încât să susţină un nivel ridicat de creştere în ţară.

Ionuţ Simion, preşedintele AmCham, a declarat ieri, în cadrul unei întâlniri cu jurnaliştii: "75% dintre intervievaţi susţin că România oferă condiţii bune şi numeroase oportunităţi de afaceri. Totodată, 75% dintre directorii de companii percep că slaba performanţă a politicii economice este cauzată de dezacordul dintre partidele politice şi de utilizarea fiscalităţii ca instrument politic".

Domnia sa a adăugat: "Încrederea liderilor de companii în administraţia centrală este redusă, 97% dintre aceştia văzând corupţia ca un element care influenţează elaborarea politicilor de către Guvern. O proporţie de 61% declară că fenomenul corupţiei a mutat obiectivul proceselor de elaborare a politicilor de la crearea unui mediu corect şi echitabil la protejarea unui grup restrâns de interese speciale. Totodată, 56% dintre directori consideră că legile româneşti sunt mai puţin atractive pentru mediul antreprenorial decât cele din alte state UE. 83% dintre intervievaţi cred că legile româneşti sunt incoerente şi neclare".

Pe de altă parte, 88% dintre directorii chestionaţi susţin că investiţiile lor în România răspund aşteptărilor lor sau le depăşesc, iar 100% dintre directorii companiilor cu o cifră de afaceri locală de peste 200 de milioane de euro au declarat că investiţiile lor sunt bune".

Domnul Simion a precizat că investitorii cuprinşi în sondaj susţin nevoia simplificării şi standardizării taxelor, inclusiv reducerea TVA, un Cod fiscal coerent, reducerea impozitelor pentru companii şi implementarea măsurilor de îmbunătăţire a colectării.

Sondajul a fost realizat pe un eşantion de peste 200 din cei 400 de membri ai AmCham. Această organizaţie reuneşte companii cu investiţii de peste 20 de miliarde de dolari şi 250.000 de locuri de muncă în total, reprezentând 24% din PIB-ul României.

Cristian Colţeanu, membru al Consiliului Director al AmCham: "Corupţia este unul dintre principalele obstacole în calea afacerilor din România. În consecinţă, şi pe agenda AmCham măsurile anticorupţie reprezintă o prioritate care se orientează pe două direcţii: măsuri de prevenire a corupţiei în mediul privat, unde susţinem elaborarea unor clauze anticorupţie şi anti-mită pe care companiile să le includă în contractele pe care le încheie; respectiv măsuri de prevenire în domeniul public, unde salutăm elaborarea Strategiei Naţionale Anticorupţie 2015-2020. Susţinem aplicarea guvernanţei corporative în companiile de stat pentru prevenirea conflictelor de interese".

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Oare nu le convine?

    Bechtel oare a plecat din cauza coruptiei? 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb