Sony publică gratuit specificaţiile de bază ale monturii "E"

F. A.
Companii #Bunuri de Larg Consum / 14 februarie 2011

Sony Corporation anunţă publicarea gratuită a specificaţiilor de bază ale monturii "E" pentru camerele foto cu obiective interschimbabile, destinate producătorilor de obiective şi adaptoare de montură, începând cu data de 1 aprilie 2011, potrivit unui comunicat de presă transmis redacţiei.

Publicarea specificaţiilor facilitează dezvoltarea produselor conform specificaţiilor monturii "E", de către producătorii de obiective şi adaptoare de montură.

Utilizatorii camerelor "NEX-3", "NEX-5", "NEX-VG10" de la Sony, precum şi ai viitoarelor produse de imagine digitală compatibile cu montura "E", vor putea folosi obiective interschimbabile de la Sony, dar şi de la alţi producători. În acelaşi timp, utilizatorii vor putea să ataşeze camerelor lor Sony obiective de la alţi producători, printr-un adaptor de montură.

BURSA

Dosar BURSA - America azi: Izolare, Polarizare, Reconfigurare Globală

Această ediţie specială, publicată sub egida ziarului BURSA, reuneşte într-un volum coerent o analiză aprofundată şi stratificată a celei mai spectaculoase reveniri politice din istoria Statelor Unite ale Americii: al doilea mandat al lui Donald J. Trump

Comanda carte

PREŢUL SĂNĂTĂŢII

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

07 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9774
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5431
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3277
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8379
Gram de aur (XAU)Gram de aur442.3381

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
ccib.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb