SORIN CIUTUREANU, OIL TERMINAL: "Am îndeplinit criteriile şi obiectivele de performanţă pe durata mandatului meu"

ANDREI MURGULEŢ
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 5 septembrie 2016

"Am îndeplinit criteriile şi obiectivele de performanţă pe durata mandatului meu"

Săptămâna trecută, ministrul Energiei i-a solicitat demisia directorului general al Oil Terminal

Sorin Viorel Ciutureanu, directorul general al companiei de stat Oil Terminal Constanţa, a refuzat să îşi dea demisia săptămâna trecută, după ce ministrul Energiei, Victor Grigorescu, i-a solicitat acest lucru, potrivit unor informaţii din presă.

Contactat de ziarul BURSA, domnul Ciutureanu ne-a explicat care sunt motivele care au stat la baza refuzului de a-şi prezenta demisia.

Domnul Ciutureanu ne-a declarat: "Pe toată durata mandatului meu au fost îndeplinite criteriile şi obiectivele de performanţă specifice asumate în contractul de mandat".

Totodată, domnia sa ne-a precizat: "La 30 iunie 2012, înainte de preluarea mandatului, situaţia activului şi pasivului bilanţier reflectau un echilibru precar, indicatorii de lichiditate şi echilibru financiar fiind la limita unor valori considerate satisfăcătoare. Astfel, activele circulante erau în sumă de 15,9 milioane de lei (4,3% din total active), iar datoriile curente erau în sumă de 22,7 milioane de lei (6,1% din total active), rezultând un deficit de sursă de finanţare de 6,7 milioane de lei, în condiţiile în care durata de plată a datoriilor către furnizori era de 270 zile".

Potrivit domniei sale, unul dintre motivele pentru care nu şi-a dat demisia a fost că, în patru ani, societatea a înregistrat constant o creştere economico-financiară, ca urmare a aplicării strategiei manageriale asumată la preluarea mandatului.

"În primul semestrul din acest an faţă de perioada similară din 2012, veniturile totale au crescut cu 46%, profitul brut a crescut de 20 de ori iar programul fizic s-a majorat cu 57%", ne-a mai spus oficialul Oil Terminal, adăugând: "La 30 iunie 2016, veniturile totale realizate au crescut cu 23,2% (respectiv, cu 14,9 milioane lei mai mari) peste nivelul planificat prin bugetul de venituri şi cheltuieli ca urmare a creşterii în cursul primului semestru din 2016 a programului fizic cu 20%, respectiv, cu 478.000 tone mai mult faţă de prevederi. Cheltuielile totale realizate sunt mai mici cu 0,8% faţă de nivelul planificat prin bugetul de venituri şi cheltuieli, înregistrându-se o economie de 0,5 milioane lei".

Conform domnului Ciutureanu, societatea nu înregistrează datorii faţă de bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale, bugetele locale, instituţii financiare bancare, furnizori, durata de plată către aceştia fiind de maximum 60 de zile conform legii, sau salariaţi.

Reprezentantul societăţii ne-a mai declarat: "În cursul mandatului meu, Oil Terminal a obţinut reautorizarea ca şi antrepozit fiscal, după ridicarea acestui drept în anul 2010. Am reuşit să scădem consumurile tehnologice printr-o gestionare atentă a produselor derulate şi prin reducerea pierderilor accidentale de produs în instalaţiile cu o vechime de peste 50 de ani, a fost redus numericul de personal cu 16% fără conflicte sociale. În plus, s-au redus actele de indisciplină privind sustragerile de produse petroliere şi s-au reabilitat relaţiile cu partenerii sociali".

Sorin Ciutureanu: "Toate litigiile cu acţionarul Broadhurst Investments au fost câştigate de noi dar, din păcate, au afectat imaginea societăţii"

Sorin Ciutureanu a mai subliniat: "Am avansat foarte mult în procesul extrem de anevoios al majorării de capital purtând un permanent război cu acţionarul ostil, Broadhurst Investment.

Toate litigiile cu Broadhurst Investment au fost câştigate de noi dar, din păcate, au afectat imaginea societăţii".

Acesta ne-a mai spus că, tot în perioada precizată, s-au soluţionat definitiv favorabil litigii foarte importante pentru societate cum ar fi: RAFO, dosar în care societăţii Oil Terminal i se impunea achitarea unui debit istoric, datând din anul 2003, în sumă de 73,4 milioane lei şi a sumei de 111,1 milioane lei reprezentând accesorii fiscale. "După 11 ani de litigii, dosarul s-a soluţionat pe cale administrativă în august 2014 prin eforturile susţinute ale managementului executiv, astfel încât ANAF a exonerat societatea de la plata oricărei sume, recunoscând că debitul fusese deja achitat de către RAFO încă din anul 2007 şi că Oil Terminal nu poate fi ţinută la plata vreunei sume de bani", a mai adăugat domnul Ciutureanu.

Domnia sa consideră că toate aceste realizări îl îndreptăţesc ca să-şi continue mandatul acordat.

Ciutureanu: "Nu am cunoştinţă despre implicarea mea într-o speţă cu caracter penal"

Domnul Ciutureanu a subliniat: "Nu am cunoştinţă despre implicarea mea într-o speţă cu caracter penal. Din păcate, astfel de zvonuri la adresa mea afectează şi imaginea societăţii. Acestea pot conduce la scăderea cotei de piaţă, Oil Terminal fiind o societate care se supune prevederilor legii pieţei de capital. Chiar zilele trecute presa de specialitate a nominalizat Oil Terminal, o investiţie atractivă pentru investitori".

Recent, Staar Rating SRL, societate controlată de către Dan Cristian Bărbulescu, a solicitat companiei OIL Terminal plata indemnizaţiei fixe, variabile şi a dobânzilor legale penalizatoare, aferente funcţiei de administrator OIL, potrivit unui raport al OIL Terminal postat pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Oil Terminal a primit la sediul societăţii, pe 30 august 2016, cererea de chemare în judecată de la administratorul Staar Rating SRL, cu număr de dosar 18250/212/2016, informează documentul companiei.

Oficialii companiei petroliere menţionează că plata indemnizaţiilor a fost sistată către administratorul Staar Rating SRL ca urmare a măsurilor dispuse de Curtea de Conturi a României, mai precis din cauza nesemnării contractului de administrare şi neparticipării directe la şedinţă a domnului Dan Cristian Bărbulescu, reprezentantul desemnat de Staar Rating SRL.

În plus, Oil Terminal a mai anunţat că a mai primit o cerere în judecată. Astfel, Broadhurst Inv LTD, acţionar al societăţii, a formulat o cerere de chemare în judecată prin care solicită anularea Hotărârii AGEA nr. 27/13.10.2015, prin care acţionarii au aprobat majorarea de capital social.

În urmă cu o lună, Ministerul Energiei a retransmis Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) o sesizare ce priveşte două posibile conflicte de interese, una referitoare la directorul general al Direcţiei Generale Privatizare şi Administrare a Participaţiilor Statului în Energie (DGPAPSE), Bogdan Stănescu, un apropiat al lui Bogdan Olteanu, iar cealaltă face referire la reprezentanţii statului în AGA Oil Terminal.

În urma sesizărilor primite, Ministerul Energiei a demarat controale la compania Oil Terminal Constanţa, privind activitatea societăţii între 1 ianuarie 2013 şi 31 decembrie 2015.

Sesizarea primită conţinea presupuse nereguli în situaţiile financiare şi în administrarea societăţii şi arăta că directorul general al Direcţiei Generale Privatizare şi Administrare a Participaţiilor Statului în Energie, Bogdan Stănescu, s-ar fi aflat în conflict de interese "faţă de procesele Oltchim cu companiile de stat precum Oil Terminal fiind creditoare ale Oltchim", arată un raport publicat pe site-ul Ministerul Energiei.

Al doilea posibil conflict de interese îi priveşte pe reprezentanţii statului în Adunarea Generală a Acţionarilor Oil Terminal.

Sorin Ciutureanu, director general interimar al Oil Terminal, a obţinut prelungirea mandatului său până la numirea unui nou manager pe baza ordonanţei de urgenţă 109/2011, dar nu mai mult de patru ani.

Compania este deţinută în proporţie de 59,6222% de statul român, printre ceilalţi acţionari ai Oil Terminal numărându-se şi fondul de investiţii Broadhurst Investments. OIL Terminal Constanţa plăteşte dividende cu randament de 4%. Dividendul brut plătit de companie este de 0,004 lei.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Ciuturene da-ti demisia, esti pionul noilor lideri de "carton" din petrol. Anul trecut ai pierdut in trimestrul 4 tot ceea ce ai agonisit tot anul. De la un profit in trim 3 de 16 mil ajungi la sf de an sa ai numai 5 mil si asta in conditiile in care profitul trebuia sa explodeze la peste 20 mil dat fiind importurile de titei facute de Romania unde pana si Petrom a importat. Nu mai vorbesc de faptul ca toate depozitele lumii erau full de titei ieftin si terminalele lucrau non stop iar tu esti depozitar si terminal. Probabil pe "baietii destepti" nu i-ai inregistrat in acte, i-ai ajutat sa ajunga lideri pe distributie, acum se bat de la egal la egal cu giganti precum Petrom sau Rompetrol iar asta e evaziune si e speta penala. In plus pe 10 oct convoci AGA ca sa nationalizezi fraudulos OIL-ul, sa elimini micii actionari, aia care nu te lasa sa furi totul, tu si cu smecherii din politic, care incearca sa va aduca pe drumul drept.

    1. Este si tara noastra nu numai a vostra. Voi ne bagati iar in intuneric.

      Daca vrei sa majorezi corect capitalul cu noile terenuri, fai o reevaluare a tuturor terenurilor din proprietetea Oil si a celorlalte active si apoi vino cu noile tale terenuri la majorare de capital altfel e furt pe fata, nationalizare tipic comunista si o sa fi de speta penala. O sa dormi la DNA pt ca mici actionari sunt furati de bunurile lor la fel ca si alte domaje colaterale cum ar fi subminarea BVB-ului. Asta incearca si Brodhurst sa va aduca in fata. Ma intreb cum a-ti adus la tacere Fondul Proprietatea, ce i-ati dat in schimbul acestei taceri?  

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb