Premierul Sorin Grindeanu a declarat, miercuri, la Palatul Victoria, că membrii Executivului lucrează la proiectul Legii investiţiilor strategice, prin care marile investiţii care se vor derula să fie făcute într-un cadru cât se poate de transparent. Prim-ministrul a precizat că lipsa unei astfel de legi duce la "anumite blocaje care produc o stopare a investiţiilor publice".
Premierul Sorin Grindeanu a declarat, citat de News.ro: "O lege importantă pe care am anunţat-o, un proiect la care se lucrează, este proiectul legii investiţiilor strategice. Avem domenii extrem de importante şi aş aminti trei dintre ele şi anume transporturi, energie şi apărare unde inexistenţa unei asemenea legi duce la anumite blocaje care produc o stopare sau o frânare a investiţiilor publice. Pe ceea ce înseamnă transporturi sunt arhicunoscute procedeele premergătoare care durează mai mult decât execuţia în sine a lucrării respective".
Şeful Executivului a precizat că prin Legea investiţiilor strategice se doreşte ca marile investiţii care se vor derula să fie făcute într-un cadru cât se poate de transparent, dar asigurând şi o dinamică superioară a ceea ce se întâmplă în acest moment.