Primarul General al Municipiului Bucureşti, Sorin Oprescu, a verificat astăzi stadiul lucrărilor de realizare a sistemului rutier din zona Bucureşti-Măgurele şi a explicat că este vorba despre 81 de străzi unde s-a introdus reţeaua de apă şi canalizare, pe 64 dintre acestea fiind finalizat şi sistemul rutier, conform unui comunicat remis astăzi redacţiei.
"Acum cinci ani, Bucureştiul avea încă drumuri pline de nămol, adică străzi fără canalizare şi asfalt. Chiar dacă în mare parte aceste străzi nu aparţin Primăriei Municipiului Bucureşti, ci sectoarelor, le-am preluat în administrare şi le-am reabilitat la nivelul anilor în care trăim", a declarat edilul.
Domnia sa a adăugat că se lucrează la canalizarea pluvială acolo unde este cazul. Lucrările de asfaltare sunt realizate de Administraţia Străzilor.
Primăria Municipiului Bucureşti (PMB) a mai reabilitat peste 236 de străzi care nu aveau apă şi canal.
Partea PMB din investiţiile ultimilor 5 ani se ridică la 338.366.271,4 lei (TVA inclus).
La sfârşitul anului 2008, 23% din numărul total de străzi nu aveau apă şi canal, circa 4,5 % dintre locuitorii Capitalei fiind beneficiarii noilor măsuri. Până în prezent, procentajul străzilor neasfaltate şi lipsite de apă şi canalizare a scăzut de la 23% la 7%, în avantajul a circa 28.000 de bucuresteni (1,4%).