• Update 11:09 Anul acesta vor fi inauguraţi 142 de kilometri de autostradă
Tronsoanele de autostradă Comarnic - Braşov, Craiova - Piteşti şi centura de sud a Capitalei vor fi finalizate până la alegerile din 2016, a declarat ministrul delegat Dan Şova, potrivit căruia anul acesta vor fi inauguraţi 142 de kilometri de autostradă, conform surselor de presă.
"Sunt trei proiecte de concesiune: Comarnic - Braşov, centura Sud şi Craiova - Piteşti, toate sunt în derulare. Centura Sud şi Comarnic - Braşov au aceleaşi termene, sunt în derulare în acelaşi timp, iar Craiova - Piteşti este întârziată cu două luni faţă de ele. Noi am spus că desemnăm câştigătorul în octombrie la Comarnic, în noiembrie la centura Sud şi în decembrie la Craiova - Piteşti. Toate ar trebui să se termine - cea care poate dura cel mai mult tot Comarnic - Braşov rămâne, pentru că celelalte două sunt în câmpie - până la alegerile din 2016", a precizat ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură de Interes Naţional şi Investiţii Străine.
De asemenea, ministrul delegat Dan Şova afirmă că încheierea contractului cu compania americană Bechtel este "o chestiune de zile" şi că suma pe care o mai are de plătit statul român "va fi o surpriză plăcută".
----
Ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură de Interes Naţional şi Investiţii Străine, Dan Şova, a declarat, în cadrul unei emisiuni televizate, că necesarul pentru întreţinerea drumurilor din ţara noastră pentru anul în curs este de 4 miliarde de euro, bani care ar trebui să acopere doar asfaltarea acestor drumuri.
Şova a precizat că nu sunt fonduri la buget pentru a executa aceste lucrări aşa cum trebuie.
Pentru a acoperi nevoia de finanţare pentru reabilitarea unor drumuri din ţară şi pentru a plăti datoriile către companiile care au efectuat lucrări vor fi solicitate fonduri la următoarea rectificare bugetară.
O altă problemă legată de construcţia autostrăzilor o reprezintă exproprierile, Dan Şova menţionând că mulţi dintre cei care au terenuri pe alineamentul autostrăzilor nu au actele cadastrale necesare pentru expropriere.