Spania a vândut obligaţiuni conform ţintei stabilite

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional / 5 octombrie 2012

Spania a plasat, ieri, titluri de stat cu scadenţa la 2, 3 şi 5 ani, de 3,99 miliarde euro (5,2 miliarde dolari), conform ţintei avute în vedere de Executiv: 3-4 miliarde euro.

Trezoreria de la Madrid a vândut titluri pe trei ani la un randament de 3,956%, faţă de 3,845% la licitaţia precedentă, din 20 septembrie. Cererea pentru aceste titluri a depăşit oferta de 1,98 ori, comparativ cu 1,56 ori luna trecută.

Obligaţiunile cu maturitatea în octombrie 2014 au fost vândute la un randament de 3,282%, faţă de 5,2% la licitaţia precedentă. În acest caz, cererea a depăşit de 2,03 ori oferta, faţă de 1,9 ori la emisiunea anterioară.

Titlurile cu scadenţa în iulie 2017 au un randament de 4,766%, comparativ cu 6,46% la emisiunea precedentă. Cererea pentru titlurile cu maturitatea în 2017 a fost de 2,47 ori mai mare decât oferta, faţă de 2,06 ori la emisiunea din iulie.

Vânzarea titlurilor spaniole a venit într-un moment în care atenţia investitorilor este îndreptată către Guvernul de la Madrid, care se află sub presiunea pieţelor financiare pentru solicitarea de ajutor financiar extern.

Ministrul Economiei, Luis de Guindos, a declarat, miercuri, că Spania va lua în calcul toate consecinţele unui eventual pachet de sprijin financiar.

BURSA

Dosar BURSA - America azi: Izolare, Polarizare, Reconfigurare Globală

Această ediţie specială, publicată sub egida ziarului BURSA, reuneşte într-un volum coerent o analiză aprofundată şi stratificată a celei mai spectaculoase reveniri politice din istoria Statelor Unite ale Americii: al doilea mandat al lui Donald J. Trump

Comanda carte

PREŢUL SĂNĂTĂŢII

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9772
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5556
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3084
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8053
Gram de aur (XAU)Gram de aur440.1817

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
ccib.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb