Spania, agonia condamnatului la realitate

O vorbă veche spune să nu aminteşti de funie în casa spânzuratului. O vorbă mai nouă a venit să completeze proverbul românesc: "Să nu vorbeşti de faliment suveran în casa europeană unită".

Se pare că jurnalistul britanic Jeremy Warner, de la cotidianul The Daily Telegraph, nu a auzit de ea şi era să provoace un adevărat conflict diplomatic.

Care a fost "crima" sa? Proclamarea falimentului Spaniei pe baza datelor din ultimul Monitor Fiscal al FMI, publicat la sfârşitul lunii aprilie 2013. Sub un titlu incendiar, "Spania este insolventă: scoateţi-vă banii cât mai puteţi", Warner arată că "Monitorul Fiscal s-a apropiat foarte mult, atât cât se poate într-un document oficial, de a declara insolvenţa Spaniei".

Iar cifrele (n.a. care se găsesc la adresa http://www.imf.org/external/ pubs/ft/fm/2013/01/fmindex.htm) par să îi confirme concluzia. Un deficit bugetar de 10,3% în 2012, "construit" mai ales ca urmare a sumelor alocate "salvării" sistemului bancar, va fi urmat de un deficit bugetar de 6,6% în 2013 şi 6,9% în 2014. Cea mai bună performanţă se va realiza abia în 2018 (n.a. ultimul an al prognozelor FMI), pentru un deficit bugetar de 5,6% din PIB. Teoretic, Spania ar trebui să fie amendată pe termen nedefinit de către Comisia Europea-nă pentru depăşirea ţintelor europene.

Datele privind deficitul structural şi cel primar sunt la fel de teribile. În aceste condiţii, necesarul de finanţare al Spaniei se ridică la 20,7% din PIB în 2013, din care 14,1% reprezintă datorii ajunse la maturitate, iar în 2014 la 22,2% din PIB, din care 15,3% reprezintă datoriile ajunse la scadenţă.

Tendinţa extrem de negativă a finanţelor publice spaniole va conduce la creşterea datoriei publice guvernamentale până la 110,6% din PIB în 2018, conform estimărilor FMI, de la 84,1% în 2012. În 2007 datoria publică guvernamentală a Spaniei era de 36,3% din PIB.

Când a stabilit prognozele pentru 2018, oare a luat FMI în considerare şi dinamica datoriilor regionale? Datoria publică totală a celor 17 regiuni spaniole a crescut în 2012 cu 43,1 miliarde de euro, după o creştere cu 20,6 miliarde în anul precedent, şi a ajuns la 184,5 miliarde de euro. În aceste condiţii, este greu de spus unde se ascunde aşa-numita austeritate, blamată pentru afundarea Spaniei în depresiunea economică.

Ministrul Economiei din Catalonia, Andreu Mas-Colell, a avertizat că 2013 va fi "teribil" pentru situaţia financiară a regiunii, în condiţiile în care datoria publică a Cataloniei era de 50,5 miliarde de euro la sfârşitul anului trecut, conform datelor de la Banca Spaniei. Datoria celei mai bogate regiuni semiautonome a Spaniei a crescut cu 220% de la sfârşitul anului 2007.

Şi totuşi, autorităţile de la Madrid par convinse că reluarea creditării ar fi ingredientul minune al reţetei pentru ieşirea din depresiunea economică. Bineînţeles că salvarea, mai ales în ceea ce priveşte locurile de muncă, ar trebui să vină de la IMM-uri, care, din spirit patriotic, sunt gata să ignore birocraţia şi fiscalitatea.

Dar IMM-urile nu vor să împrumute de la bănci. "Nu poţi forţa băncile să acorde credite, dacă nu există cerere solvabilă", a declarat recent Luis Maria Linde, guvernatorul Băncii Spaniei, conform unui articol din El Confidencial. Cotidianul spaniol ne informează că, în ciuda ofertelor "generoase" ale băncilor pentru IMM-uri, costurile sunt prohibitive: marje de 8 sau 9 puncte procentuale peste Euribor, care duc dobânda efectivă până la 10%. Dobânzile ridicate sunt, desigur, un semnal privind problemele grave de lichiditate la nivelul sistemului bancar spaniol şi transformă profitabilitatea firmelor într-un vis frumos.

Un alt vis frumos a fost şi creşterea economică prin intermediul avansului exploziv al creditării din ultima decadă. De fapt, Spania nu a cunoscut o contracţie a creditării între 1962 şi 2009, după cum arată datele de la Banca Spaniei (vezi graficul 1).

Prima scădere anuală s-a înregis-trat în august 2009, iar în februarie 2013 declinul anual s-a accelerat până la 11,7%. Dacă ratele anuale de creştere nu sunt suficiente pentru a reflecta explozia creditării din Spania, evoluţia soldului creditului bancar completează imaginea unei economii care a crezut că bunăstarea se află doar la un credit distanţă (vezi graficul 2).

Acum economia financiară s-a trezit în aer, fără o bază solidă a economiei reale, iar rezultatul nu poate fi decât falimentul.

În raportul asupra stabilităţii financiare din luna mai 2013, Banca Spaniei arată că Sareb (n.a. "banca rea" a Spaniei înfiinţată sub numele Sociedad de Gestión de Activos procedentes de la Reestructuración Bancaria) a preluat active neperformante ale sistemului bancar în valoa-re de 106,1 miliarde de euro până la sfârşitul lunii februarie 2013, din care 74,6 miliarde erau credite.

Cu toate acestea, ponderea capitalului propriu în total active a rămas aproape neschimbată în 2012 faţă de anul precedent, la circa 5,6%. Este aceasta o capitalizare suficientă, mai ales că un raport de 127% între credite şi depozite arată menţinerea unui necesar foarte ridicat de finanţare?

Tot El Confidencial încearcă să ofere un răspuns. "Nu există nici măcar estimări aproximative ale sumelor necesare pentru salvarea sistemului bancar", deoarece "au trecut prea mulţi ani peste o realitate fictivă", se arată în articolul intitulat "Marea minciună bancară".

Articolul lui Jeremy Warner a fost atacat puternic în presa spaniolă, iar ambasada Spaniei de la Londra a trimis o plângere oficială cotidianului, ca urmare a "comentariilor sale ires-ponsabile şi nefundamentate".

Cotidianul spaniol ABC a scris despre "atacul brutal asupra Spaniei", în timp ce El Mundo îi acuză pe jurnaliştii de la The Telegraph de "hispanofobie" şi "campanii anti-europene".

Într-o declaraţie pentru agenţia spaniolă de presă EFE, un purtător de cuvânt anonim de la FMI a precizat că "este greşit să vorbim despre insolvenţa Spaniei pe baza proiecţiilor incluse într-un raport recent al unei instituţii multilaterale", deoarece "estimările au fost făcute pe baza ipotezei de menţinere a actualelor politici".

Nu ştiu dacă oficialul FMI a intenţionat să atenueze şocul provocat de articolul din The Telegraph, dar ipoteza politicilor neschimbate nu face decât să consolideze concluziile jurnalistului britanic.

Warner a răspuns criticilor, arătând că "dacă nu există nicio problemă de solvabilitate a Spaniei, atunci cuvintele mele nu au nicio importanţă", dar este bine ca "toate informaţiile să fie publicate, astfel încât oamenii să-şi formeze propriile opinii".

Iar opiniile cetăţenilor Europei par să se cristalizeze într-o "construcţie" departe de intenţiile liderilor de la Bruxelles. Conform unui studiu publicat recent de Pew Research Center din Statele Unite, Uniunea Europeană este noul "bolnav al Europei", în condiţiile în care doar 45% dintre cetăţeni o privesc favorabil, în scădere de la 60% în 2012. În Spania, scăderea a fost de 14 puncte procentuale, până la 46%. De asemenea, doar 37% dintre spanioli mai cred că integrarea economică reprezintă un factor de întărire a economiei naţionale, în scădere de la 46% în 2012.

"Trebuie să schimbăm direcţia, alt-fel această criză va conduce la prăbuşirea sistemelor politice", a declarat recent Arhiepiscopul de Toledo, după cum scrie Ambrose Evans-Pritchard în The Telegraph. "Trebuie să oferim oamenilor puţină speranţă, altfel criza va alimenta conflictul şi ura reciprocă", a mai precizat conducătorul Bisericii Catolice din Spania.

Dar de unde speranţă? Decenii de propagandă şi împrumuturi au avut ca rezultat state ale bunăstării falimentare, în care până şi speranţa a devenit monopol de stat.

Spania este condamnată acum la realitate, iar aceasta este cea mai bună fundaţie pentru o nouă speranţă, la fel cum este şi pentru celelalte naţiuni legate în marea casă a popoarelor europene.