Spania: Cel mai auster buget din ultimii 40 de ani

F.A.
Internaţional / 31 martie 2012

Spania a prezentat, la sfârşitul acestei săptămâni, cel mai auster buget din ultimii 40 de ani, anunţând tăieri bugetare de 27,3 miliarde de euro, creşterea taxelor şi îngheţarea salariilor din sectorul bugetar, informează Financial Times, conform surselor de presă.

Ministrul spaniol însărcinat cu bugetul, Cristobal Montoro, a anunţat că nivelul cheltuielilor bugetare va fi redus cu 16,9%, cu 2 procente mai mult decât se anunţase anterior. Acesta a descris bugetul drept "cea mai puternică consolidare fiscală a democraţiei".

Trebuie luate "măsuri extraordinare" pentru ca situaţia fiscală a Spaniei este "critică", a explicat ministrul Montoro. "Suntem puşi faţă în faţă cu o ajustare foarte dură care înseamnă ca va trebui să renunţăm la multe programe de cheltuieli", a declarat acesta.

Guvernul de centru-dreapta condus de Mariano Rajoy nu a crescut TVA-ul şi nu a micşorat ajutorul de şomaj şi pensiile din sectorul public, motivând prin faptul că astfel de măsuri ar putea afecta consumul.

"Obiectivele principale sunt să avem finanţe publice sănătoase, dar nu cu orice preţ. Trebuie să îi sprijinim pe cei care au nevoie şi să nu încetinim recuperarea necesară", a declarat vice prim-ministru Spaniei, Soraya Saenz de Santamaria.

Guvernul spaniol speră ca pachetul de austeritate să convingă partenerii europeni şi pieţele financiare că poate să reducă deficitul bugetar, relatează Reuters.

Guvernul a declarat că va face, până la sfârşitul lui 2012, economii de 27 miliarde de euro de la bugetul guvernului central. Suma anunţată este echivalentă cu aproximativ 2,5% din produsul intern brut al ţării.

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb