Spania este gata să se alăture Greciei în liga europeană a falimentelor

Grecia a fost prea "puternică" pentru a fi învinsă în cursa falimentelor suverane europene. Încă se negociază noile tranşe ale împrumuturilor pe care le cere guvernul elen de la FMI şi UE, dar pare tot mai evident că o nouă ajustare a "frizurii" îi aşteaptă pe creditori.

Atunci vor începe "focurile de artificii", deoarece singuri creditori rămaşi sunt cei oficiali, iar guvernele vor trebui să le explice situaţia cetăţenilor, atunci când vor promova necesitatea creşterii impozitelor.

Germania şi-a exprimat de mai multe ori dezacordul faţă de un "haircut" al creditorilor oficiali, ultima declaraţie fiind a purtătorului de cuvât al Ministerului de Finanţe de la Berlin. Marianne Kothe a declarat pentru Bloomberg că "o reducere a datoriilor este de neconceput pentru noi".

De neconceput, într-adevăr, deoarece s-ar deschide zăgazurile petiţiilor de reducere a datoriilor din Irlanda până în Portugalia, iar valul ar trece cu mult şi dincolo de Spania. Din păcate pentru Germania, în Europa de astăzi lucrurile de neconceput au devenit banale.

Modul în care evoluează criza din Spania arată că ţara iberică este gata să se alăture Greciei în liga europeană a falimentelor suverane.

Profesorul Michael Pettis scria la începutul anului că părăsirea zonei euro de către Spania este inevitabilă, deoarece ne confruntăm cu o "problemă de aritmetică şi nu de încredere". În acest caz, Pettis se referă la aritmetica balanţei de plăţi externe. "Pentru a rambursa datoriile externe, Spania trebuie să ajungă la un excedent comercial foarte mare, dar dacă aces-ta este creat de prăbuşirea cererii interne şi creşterea şomajului, atunci situaţia politică internă va scăpa de sub control", mai arată profesorul Pettis. După aproape un an, prognozele sale sunt tot mai des validate, pe fondul amplificării mişcărilor sociale.

Dar este justificat pesimismul legat de falimentul iminent al Spaniei, pe fondul unei datorii publice de "doar" 70% din PIB la sfârşitul anului 2011? Conform datelor oficiale de la Banca Spaniei, datoria publică a Spaniei era de 736,468 miliarde de euro la sfârşitul anului trecut, în condiţiile unui Produs Intern Brut de 1.062 miliarde de euro.

Aceasta este datoria oficială. Analistul financiar Mark Grant, fost bancher de investiţii şi autor al cărţii "Out of the Box and Onto Wall Street", a săpat mai adânc şi a descoperit că datoria publică totală, inclusiv diferitele obligaţii asumate la nivel european, depăşeşte 133% din PIB.

Datele prezentate de Grant arată adevărata dimensiune a problemei şi justifică includerea Spaniei în liga falimentelor europene.

Până la confirmarea oficială a falimentului Spaniei, autorităţile de la Madrid încă mai par convinse de succesul iminent al măsurilor de austeritate.

Una dintre ultimele măsuri o reprezintă aplicarea legii care interzice plata în numerar a facturilor mai mari de 2.500 de euro. "Realitatea economică şi socială în situaţie de criză şi austeritate bugetară face evaziunea fis-cală mai reprobabilă ca niciodată", se arată în preambulul legii, după cum scrie Bloomberg.

Măsura se va dovedi inutilă, chiar dacă "infractorii" vor fi mediatizaţi intensiv. Extraordinara creştere a şomajului, în condiţii de recesiune şi creştere a preţurilor, face din evitarea plăţii taxelor o măsură indispensabilă pentru supravieţuire. Interesant este faptul că limita nu se aplică în cazul rambursării creditelor bancare.

Odată cu adâncirea crizei, economia subterană a cunoscut o dezvoltare impresionantă, ajungând la 23% din PIB, conform estimărilor publicate într-un raport al sindicatului inspectorilor fiscali, după cum scrie Bloomberg.

Deoarece măsurile guvernului de la Madrid nu par să mai asigure nici măcar o încetinire a alunecării către faliment, o serie de propuneri "interesante" au venit din sectorul bancar. Preşedintele Asociaţiei Băncilor Spaniole este convins că reluarea creditării ipotecare, pentru construirea locuinţelor sociale, va conduce la eliminarea crizei.

Declaraţiile lui Michael Martin l-au determinat pe analistul financiar Mike Shedlock, de la Sitka Pacific Capital Management, să scrie pe blogul său că "idioţenia a devenit agresivă în Spania".

Se mai poate spune, în aceste condiţii, că s-au învăţat lecţiile crizei? Nici pe departe. Drumul lung al redresării va începe undeva dincolo de decada prognozată de FMI, doar după ce creditorii vor accepta pierderile şi îşi vor ierta datornicii conform perceptelor biblice.

Creşterea explozivă a creditului privat din Spania va fi, cu siguranţă, studiată atent de istoricii din viitor. În decembrie 2008 soldul creditului neguvernamental din Spania a atins un record de 1,869 trilioane de euro, iar valoarea totală a creditelor neperformante era de 63 de miliarde de euro (vezi grafic).

Din decembrie 2008 până în septembrie 2012, soldul creditelor a scăzut cu 9%, până la 1,7 trilioane, cel al creditelor neperformante a crescut cu 189%, iar soldul depozitelor a scăzut cu 9,9%. La începutul anului 2008 valoarea creditelor neperformante era de circa 18 miliarde de euro.

Condiţiile monetare ultrarelaxate, care au determinat această explozie a creditării, au condus şi la decapitalizarea puternică a economiei Spaniei. Rezultatul a fost o pierdere masivă a competitivităţii externe, de care a amintit recent şi guvernatorul Băncii Spaniei în faţa Comitetului Bugetar al Senatului. "Prognozăm că în 2014, măsurată prin costurile unitare ale forţei de muncă, toată competitivitatea pierdută între 1998 şi 2008 va fi recuperată", a declarat Luis Maria Linde.

Aţi observat măsura utilizată? Accentul pus pe "costurile unitare ale muncii" indică începerea unei perioade de scădere accelerată a veniturilor reale, în condiţiile în care lipseşte opţiunea deprecierii monedei. Guvernatorul Linde nu a amintit nimic despre liberalizarea economiei sau despre importanţa refacerii capitalului intern. Fără recapitalizarea internă, şansele unei redresări sustenabile sunt nule.

Confruntat cu o dezlănţuire fenomenală a matematicii funcţiilor exponenţiale, oare cui mai încearcă să insufle încredere guvernul de la Madrid? Chiar se aşteaptă autorităţile spaniole să vină armate de investitori străini dornici de rezidenţă, care sunt gata să "injecteze" sute de mii de euro în fiecare locuinţă executată silit?

Urmăresc de suficient timp tragedia spaniolă, astfel încât cifrele şi tendinţa pe care o indică să nu mă mai suprindă. Şi totuşi, atunci când am pus datele privind evoluţia creditului din ultimii 50 de ani într-un grafic, am fost surprins de adevărata dimensiune a problemei. Această "poză" nu face mai mult decât o mie de cuvinte, face mai mult decât zecile de mii de cuvinte ale tratatelor europene şi ale programelor anticriză ale UE şi FMI, iar revenirea la normalitate nu poate fi oprită.

În absenţa unei reduceri drastice a poverii datoriilor prin default, măsurile de austeritate din Spania provoacă doar o suferinţă inutilă şi alimentează tensiunile sociale până la punctul exploziei.

Helmut Schmidt, fost cancelar al Germaniei şi unul dintre arhitecţii Europei Unite, a declarat recent pentru Die Zeit că "probabil ne vom confrunta cu o revoluţie în Europa", deoarece "încrederea în instituţiile europene s-a pierdut". La cei 94 de ani ai săi, Schmidt dovedeşte că este mult mai lucid şi realist decât toţi liderii europeni actuali.

Dar nici el nu vrea să renunţe la visul unităţii europene şi crede că reformarea rapidă a instituţiilor europene şi a cadrului lor juridic mai poate salva ceva. Din păcate pentru visul lui Schmidt, am depăşit demult momentul în care era posibilă reformarea sistemului european.

Tot ce a mai rămas este lupta inutilă, a politicienilor şi bancherilor centrali, împotriva funcţiei exponenţiale.

---------------

Notă: Articolul reprezintă punctul de vedere al autorului, nu reflectă sau implică opiniile instituţiei unde acesta îşi desfăşoară activitatea şi nu reprezintă recomandare de investiţie.