SPECULAŢII PRIVIND DATORIA GRECIEI: Euro se depreciază faţă de dolar

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional / 19 aprilie 2011

Moneda unică europeană s-a depreciat ieri, pe pieţele internaţionale, în raport cu dolarul, continuând trendul pe care s-a înscris vineri. Scăderea a avut la bază speculaţiile potrivit cărora Grecia nu va putea să evite falimentul, chiar dacă autorităţile de la Atena au afirmat că restructurarea datoriilor nu este luată în discuţie.

"Restructurarea datoriilor nu este un aspect pe care îl analizăm", a declarat, la finele săptămânii trecute, ministrul elen al finanţelor, George Papaconstantinou. Autorităţile elene au reafirmat, ieri, că nu plănuiesc o restructurare a datoriei.

Euro a pierdut 1,15% ieri diminea-ţă la ora 10.14, pe piaţa din New York, ajungând la 1,4265 dolari.

Analiştii sunt de părere că cele mai recente evoluţii din zona euro pot afecta moneda împărţită de 17 state din Uniunea Europeană.

Restructurarea datoriei - în următoarele luni?

Cel mai probabil, Grecia îşi va restructura datoria până la finele verii, au declarat, ieri, surse guvernamentale germane, adăugând că Berlinul nu face presiuni asupra statului elen în sensul unei asemenea decizii, potrivit agenţiei Reuters.

"Factori de decizie din guvernul federal cred că Grecia nu va reuşi să treacă vara fără restructurarea datoriei. Asta nu înseamnă că guvernul de la Berlin încearcă să obţină această decizie, dar un astfel de pas probabil că nu va putea fi evitat", a spus un membru al coaliţiei guvernamentale germane.

Oficialii germani nu au explicat motivele care ar putea determina Grecia să recurgă la restructurarea datoriei şi nici forma în care ar putea fi făcut acest lucru.

Fondul Monetar Internaţional, Banca Centrală Europeană şi Comisia Europeană vor examina în iunie dacă Grecia respectă condiţiile pentru obţinerea unei noi tranşe din pachetul de ajutor financiar în valoare de 110 miliarde de euro, convenit anul trecut pentru salvarea de la colaps a ţării.

Preţul aurului a consemnat ieri, la New York, un nou maxim istoric: 1,498 dolari uncia. La ora 09.43, cotaţia a fost de 1.496,40 dolari uncia, în creştere cu peste 10 dolari faţă de ultima zi a săptămânii trecute.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb