Spor de 8% la vânzările AdePlast

C.P.
Ziarul BURSA #Companii #Construcţii / 6 august 2015

AdePlast a anunţat, ieri, că a înregistrat o cifră de afaceri de 138 milioane de lei în primele şase luni şi că a avut o creştere efectivă de peste 8 procente a vânzărilor de produse finite. "Creşterea cifrei de afaceri se datorează unei bune dispersii a vânzărilor pe toate canalele relevante şi parteneriatelor solide cu jucători cheie din toate segmentele de vânzări, fie că este vorba de retail modern, retail tradiţional sau B2B, atât în România, cât şi în ţările în care exportăm", a declarat Bogdan Pîrvu, directorul general al AdePlast.

Conform unui comunicat remis redacţiei, în primul semestru, în Moldova AdePlast a înregistrat o creştere a vânzărilor de 3,4 procente, în Bucureşti - de 4,5 procente, în Oltenia - Muntenia - peste 5 procente, iar în zona Transilvania - Banat compania a avut o creştere record, de peste 19 procente.

Bogdan Pîrvu a explicat: "2015 a fost, ca toţi anii de după criză, destul de inegal în vânzări în primele şase luni. Am început anul cu creşteri de peste 20 de procente, trend care s-a menţinut doar în primul trimestru. Au urmat două luni mai puţin faste pentru business, cu zile libere şi sărbători, dar în luna iunie lucrurile au revenit pe un trend normal de creştere".

Domnia sa susţine că majorările accentuate din ultimii ani a cifrei de afaceri AdePlast au fost realizate printr-o strategie concertată şi complexă, din care fac parte o serie întreagă de elemente transpuse în politicile de produs, preţ, promovare, distribuţie, dar şi financiare, organizaţionale sau investiţionale. "Este clar acum că fără cele 50 de milioane de euro investite din 2008 până în prezent, AdePlast nu putea să devină un jucător major pe cele trei segmente diferite de piaţă pe care activează: mortare uscate, produse termoizolante, vopsele şi tencuieli decorative", consideră directorul AdePlast.

AdePlast îşi propune o diversificare a serviciilor pe care le oferă alături de produsele sale, motiv pentru care a înfiinţat un departament de consultanţă tehnică. Angajaţii din acest departament se deplasează pe şantiere, la lucrări sau la distribuitori, cu scopul de a oferi suport tehnic în cunoaşterea şi aplicarea produselor, alegerea celor mai bune soluţii tehnice de execuţie şi îmbunătăţirea simţitoare a calităţii proceselor de punere în operă.

Produsele AdePlast par să fie din ce în ce mai bine văzute în regiune, dar şi pe drumul spre Vestul Europei, conform sursei citate. Partenerii AdePlast din ţările limitrofe au mărit considerabil vânzările, iar Bulgaria şi Ungaria sunt vedetele primelor şase luni ale anului

Alex Bărbuţ, Export Manager AdePlast, a adăugat: "Ne bucurăm să vedem că românii plecaţi la lucru în Vest au ajuns să deţină mici companii. Astfel, avem parteneriate până în Gran Canaria, unde livrăm deja constant container după container cu produse AdePlast, fabricate pe platforma noastră de la Ploieşti".

Astfel, AdePlast a reuşit, în primele şase luni din 2015, o creştere de 44 de procente a livrărilor la export, în valoare de peste 1,3 milioane euro.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7332
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0336
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb