Guvernul a stabilit, printr-o Hotărâre, plăţile tranzitorii pentru tomatele destinate procesării, care se acordă persoanelor fizice sau juridice ce livrează pentru procesare cel puţin echivalentul a 8.000 kg tomate la hectar, informează un comunicat transmis redacţiei.
Cuantumul unitar al plăţilor de 740,20 euro pe hectar a fost stabilit pe baza plafonului alocat României şi a datelor privind beneficiarii eligibili şi suprafeţele aferente, centralizate de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură.