SRI SUSŢINE: "În atacul cibernetic recent a fost utilizată o aplicaţie maliţioasă de înalt nivel tehnologic"

C.P.
Ziarul BURSA #Companii #Securitate Cibernetică / 17 februarie 2015

"În atacul cibernetic recent a fost utilizată o aplicaţie maliţioasă de înalt nivel tehnologic"

Serviciul Român de Informaţii a reuşit recent să prevină un atac cibernetic derulat de o grupare de criminalitate organizată, formată din cetăţeni israelieni şi români, ce viza compromiterea şi preluarea sub control a unor infrastructuri cibernetice de interes naţional din cadrul sistemului bancar şi exfiltrarea unor informaţii nedestinate publicităţii, potrivit unui comunicat de presă al SRI. De asemenea, erau vizate şi infrastructuri cibernetice de pe teritoriul Uniunii Europene. În cadrul atacului a fost utilizată o aplicaţie maliţioasă de înalt nivel tehnologic.

Comunicatul SRI mai precizează: "Activităţile ilegale ale grupării de criminalitate organizată au avut un caracter transnaţional, cu legături în mai multe state, existând indicii potrivit cărora centrul de comandă şi control al acesteia se află în exteriorul ţării. Pe teritoriul României, demersul infracţional a fost operaţionalizat (în perioada octombrie 2014 - februarie 2015), cu implicarea unor cetăţeni autohtoni, de cetăţenii israelieni IG şi AOA, despre care există indicii clare că au beneficiat de înaltă specializare în domeniu".

Activităţile derulate au avut, potrivit SRI, un pronunţat caracter clandestin, pentru disimularea aspectului infracţional şi asigurarea protecţiei operaţiunilor ilegale procedându-se la anonimizarea comunicaţiilor (prin utilizarea de cartele prepaid şi a unor aplicaţii dedicate pe Internet).

Investigaţia a relevat, de asemenea, implicarea grupării de criminalitate organizată în efectuarea de tranzacţii financiare în scopul externalizării sumelor obţinute şi disimulării originii ilicite a acestora.

În caz, SRI a cooperat cu organe de aplicare a legii şi cu parteneri externi.

Comunicatul Serviciului Român de Informaţii mai arată că datele şi informaţiile ce conturau existenţa elementelor constitutive infracţiunilor derulate de membrii grupării de criminalitate organizată au fost valorificate prin sesizarea DIICOT - Structura Centrală, ceea ce a condus la reţinerea, la data de 10 februarie a.c., pentru 24 de ore, a cetăţenilor israelieni IG şi AOA, în cauză fiind cercetaţi şi cetăţeni români. La aceeaşi dată, procurorii DIICOT au dispus mai multe percheziţii domiciliare pe raza municipiului Bucureşti şi a judeţului Ilfov. Ulterior, la data de 11 februarie a.c., Curtea de Apel Bucureşti a dispus cercetarea în stare de arest preventiv pentru 30 de zile a celor două persoane.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Daca SRI se ocupa de ce trebuie, cum trebuie ... atunci apar si rezultatele pozitive, in folosul si spre linistea cetateanului acestei tari! La mai multe vesti bune!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7332
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0336
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb