STANDARD&POOR'S: "Modificarea legislaţiei obligaţiunilor ipotecare ar putea creşte protecţia investitorilor"

Anton Iordan
Bănci-Asigurări / 18 februarie 2015

Modificările aflate în discuţie la Guvern cu privire la legislaţia obligaţiunilor garantate ar putea spori protecţia investitorilor, în cazul intrării în insolvenţă al emitentului, este concluzia raportului "A First Look At How Romania Might Amend Its Covered Bond Framework" realizat de agenţia de rating Standard & Poor's (S&P), conform unui comunicat remis azi redacţiei.

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a publicat un proiect de revizuire a legislaţiei obligaţiunilor ipotecare. Propunerile din noua legislaţie introduc, pe lângă alte modalităţi de provizionare, un provizion de supragarantare obligatorie de minimum 2% din valoarea obligaţiunilor şi o perioadă obligatorie de 180 de zile pentru necesarul de lichiditate. Mai mult, noua legislaţie stipulează că obligaţiunile vor fi garantate printr-un fond dinamic (deschis), şi nu printr-un fond fix care să garanteze fiecare emisiune de obligaţiuni în parte.

Analistul Ioan Isopel, de la S&P, a declarat: "În urma analizei preliminare pe care am făcut-o proiectului de lege, credem că aceasta va clarifica principalele subiecte care ne preocupă în cazul legislaţiei obligaţiunilor ipotecare în timpul procesului de rating, în special izolarea portofoliului de creanţe de riscul intrării în faliment a emitentului".

Agenţia de rating mai transmite: "În opinia noastră, propunerile vor spori protecţia investitorilor în cazul intrării în insolvenţă a emitentului, dar anumite aspect vor rămâne în continuare incerte, în lipsa altor modificări".

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a dat aviz favorabil proiectului de lege în noiembrie 2014. "Acest fapt a crescut interesul investitorilor pentru noua legislaţie, deşi data aprobării acestor modificări este încă neclară", susţine S&P. Iniţiativa de act normativ a fost trimisă către Ministerul de Justiţie pentru dezbatere, urmând să fie finalizată şi trimisă în Parlament, pentru aprobare.

În prezent, cadrul legal care reglementează emisiunile de obligaţiuni ipotecare este reprezentat Legea nr. 32/2006 privind obligaţiunile ipotecare.

Agenţia de evaluare financiară menţionează: "În momentul de faţă, observaţiile noastre rămân preliminare, în special pentru că nu a fost publicată varianta finală a proiectului de lege, dar şi pentru că acesta nu a fost prezentată deocamdată unei comisii de analiză, pas necesar înaintea atribuirii unui rating. Urmărim cu interes parcursul proiectului de lege şi eventualele modificări pe măsură ce avansează în procesul legislativ".

Potrivit directivelor Standard & Poor's, doar o comisie de rating poate stabili un rating (inclusiv o schimbare de rating, atribuire sau retragere, schimbare de perspectivă sau plasare sub supraveghere). Aceste observaţii nu au fost subiectul acţiunii unei comisii de rating şi nu trebuie interpretate drept schimbare sau acordare de rating sau perspectiva de rating, conchide comunicatul citat.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb