Multiculturalismul european scârţâie din toate încheieturile. Cazul familiei româno-norvegiene Bodnariu demonstrează din plin acest lucru. E greu de cuantificat în acest moment care sunt procentele vinovăţiei - dacă familia îşi educa în mod necorespunzător copiii sau dacă Serviciul de Protecţia Copilului din Norvegia se comportă abuziv şi discreţionar -, dar cu certitudine nişte oameni trăiesc o dramă fără să înţeleagă exact de ce.
Un rezumat al cazului care a reuşit să scoată mii de oameni în stradă este următorul: copiii lui Marius Bodnariu, inginer IT, şi soţiei sale norvegiene Ruth, asistentă medicală, au fost luaţi de la părinţi de Serviciul de Protecţie a Copilului din Norvegia, Barnevernet, în noiembrie, după ce cele două fete, cele mai mari din familie, ar fi spus că primesc corecţii fizice de la părinţi. De asemenea, părinţii ar fi suspectaţi de îndoctrinarea religioasă a copiilor. Cei cinci copii au fost plasaţi în trei familii-surogat, iar mai nou a fost deschisă procedura adopţiei internaţionale pentru ei.
Cazul nu este singular, au apărut şi alte mărturii ale unor familii care s-au trezit dezmembrate. Marius Reikeras, activist norvegian şi avocat pentru drepturile omului, a declarat că s-a confruntat cu mai multe cazuri asemănătoare celui al familiei Bodnariu. Acesta susţine că serviciul norvegian pentru protecţia copilului este "specializat" în ceea ce priveşte separarea familiilor, apreciind că circa 70.000 de copii se află în prezent în sistemul Barnevernet, o structură condusă de către stat în colaborare cu şapte jucători din mediul privat . Potrivit lui Reikeras guvernul norvegian a fost găsit vinovat de patru ori de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), pentru încălcarea procedurilor şi a "prezumţiei de nevinovăţie".
Emoţia stârnită în rândul opiniei publice autohtone este enormă, se discută aprins cu argumente pro şi contra. Dincolo de reacţiile emoţionale sunt aşteptate şi reacţii oficiale şi rezolvări palpabile. Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu, a anunţat că premierul Dacian Cioloş este preocupat de acest subiect şi că aşteaptă lămurirea situaţiei în cel mai scurt timp posibil: "În cursul acestei dimineţi (n.r ieri), premierul Dacian Cioloş a avut o discuţie cu ambasadorul României la Oslo. De asemenea, de la nivelul cancelariei a fost contactat ambasadorul Norvegiei la Bucureşti, pentru a obţine cât mai multe informaţii în legătură cu situaţia familiei Bodnariu. Aceste contacte au subliniat interesul special pe care premierul României îl are în legătură cu cazul respectiv. Premierul şi-a manifestat interesul deosebit în legătură cu evoluţia şi clarificarea cazului Bodnariu, în contextul relaţiilor excelente pe care România le are cu Norvegia la toate nivelurile în acest moment. Acest interes va fi subliniat la toate nivelurile acestei relaţii. Interesul prim-ministrului şi al Guvernului este justificat de faptul că vorbim de cetăţeni români membri familiei care acum se îndreaptă tot mai mult spre Ambasada României şi solicită tot mai mult implicarea autorităţilor române. Partea română înţelege că sunt anchete în curs pe care partea norvegiană le realizează conform legislaţiei sale. Respectăm pe deplin acest demers, dar, de asemenea, partea română speră să fie informată cât mai rapid în legătură cu evoluţia acestor anchete, iar prim-ministrul României va urmări personal evoluţiile acestui caz şi doreşte să fie informat personal în legătură cu evoluţia aceasta. În acelaşi timp, partea română face toate demersurile care ţin de autorităţile noastre pentru a contribui la lămurirea acestei situaţii. De exemplu, în cursul zilei de mâine (n.r. azi.), ambasadorul României la Oslo se va întâlni cu reprezentantul Ministerului norvegian al Copiilor, Egalităţii şi Incluziunii. Această întâlnire a fost solicitata deja din luna noiembrie şi salutăm faptul că, în sfârşit, partea norvegiană a acceptat acest demers şi această întâlnire".
Tatăl celor cinci copii, Marius Bodnariu, şi-a povestit drama în direct la Realitatea TV, recunoscând că nu are speranţe foarte mari legate de rezolvarea situaţiei: "S-au întâmplat o serie de lucruri care nu ne dau speranţe prea mari. Au fost o serie de lucruri, o înfăţişare a unei comisii judeţene şi nu am rezolvat nimic, din contră, situaţia a devenit mai rea, deşi nu există dovezi noi. Sfatul fostei avocate a fost să ne menţinem umili, low profile....nu am fost de acord cu această strategie. Pronosticul e foarte rău, dar dorim ca Dumnezeu să facă dreptate. Nu putem înţelege poziţia autorităţilor, descoperim o faţă a culturii care ne surprinde.(...) Dacă ne rezumăm la explicaţia avocatului, nu există nicio posibilitate...şanse foarte slabe în instanţă. Ştiu poveşti în care familia câştigat la CEDO şi tot nu şi-au văzut copiii. Cunoaştem o familie care a câştigat cazul la Curtea Supremă şi după 6 luni de la proces au recuperat doar doi copii din trei, se luptă pentru cel de-al treilea. Nu putem să răspundem la întrebarea cum ne-ar putea ajuta satul român, cum s-ar putea implica oficialităţile române. Nu ştim. Ne-am căsătorit în România în 2003 şi am stat până în 2005, apoi am venit aici. Aici soţia are familie, locuim la o fermă, undeva mai retras, cum s-ar spune, la ţară. Nu am fost contactat de oficialităţile române. Pe 16 noiembrie a început coşmarul. Fetele au fost interogate la şcoală de catre Protecţia Copilului şi luate în custodie, între timp Protecţia Copilului a venit acasă şi a luat şi băieţii. Soţia a fost îngrijorată iniţial că nu ajunsesem acasă...ea nu a crezut că pot fi despărţiţi de ea. A crezut că Protecţia Copilului va ţine copiii doar pe perioada interogatoriului...de aceea nu au fost pregătiţi, nu doar cu hăinuţe, ci cu o vorbă, o mângâiere. Soţia a cerut voie să alăpteze bebeluşul, i s-a permis. Eu am fost ridicat de doi ofiţeri civili de la muncă, soţia nu a ştiut nimic de mine, eu nimic de ea. Am întrebat de copii, dacă sunt bine. Starea de şoc este de nedescris. A urmat un interogatoriu. Nu am ştiut că sunt arestat, mi s-a spus mai târziu. Acuzaţiile au fost cele de violenţă în familie sau asupra copiilor. Am fost şocat, am fost întrebat aproximativ trei ore. Şi soţia a fost interogată. Nu am văzut de la cine a venit acuzaţia. Noi trebuia doar să răspundem la întrebări. Abia joi am primit foile cu explicaţia. Profesorii de la şcoala fetelor au făcut denunţul. Denunţul vine în urma unui interviu pe care directoarea şcolii l-a avut cu copiii. Ei sunt obişnuiţi cu astfel de interviuri. În decursul anilor am avut mai multe discuţii cu şcoala, o serie de evenimente care nu ne-au pus într-o relaţie foarte bună cu şcoala, nu din rea-voinţă şi nu din diferenţa de cultură. Nu pot spune că nu ne-am simţit discriminaţi sau că nu am avut presiuni din pricina tensiunilor în relaţiile cu şcoala...Familia soţiei avea unele disensiuni cu directoarea şcolii. (...) Partea religioasă a fost împinsă afară din dosar, cu grijă. Apare iniţial în dosar îngrijorarea şcolii legată de copii, că ar fi inhibaţi, handicapaţi din pricina credinţei, noi ştim cum ne creştem copiii şi nu există motive de îngrijorare, poate în alte religii sau cămine. Scopul e ca ei să aleagă singuri credinţa şi nu să îi conving eu, riscând să creez un conflict. Modul în care ne-am crescut copiii e normal: citim din Biblie, cântăm, ne rugăm, nu au primit pedepse din motive religioase".
Dincolo de acest caz extrem de concret şi dureros, este evident pentru toată lumea că există mari probleme de comunicare pe acest subiect, iar mulţi dintre cetăţenii altor ţări, care aleg să trăiască în această zonă, sunt insuficient informaţi asupra regulilor (bune sau mai puţin bune) care guvernează societatea norvegiană.