Statele dezunite ale Europei

Cornel Codiţă
Ziarul BURSA #Editorial / 22 ianuarie 2016

Cornel Codiţă

Sfîrşit de drum! Al cui? Al Europei? Al Proiectului european? Al Uniunii Europene aflată în drum spre ţinta nemărturisită oficial, dar evidentă, "Statele Unite ale Europei"? Fiecare dintre aceste răspunsuri înseamnă o cale diferită a evenimentelor, o altă istorie.

Sfîrşitul Europei, pur şi simplu, e un "prohod" care se cîntă de multişor vreme. Cam de pe la apusul istoriei imperiale a puterilor, mai mari şi mai mici ale Europei, Marea Britanie, Franţa şi Germania, Italia, Olanda, Portugalia, definitivat după încheierea celui de-al doilea război mondial. Europa devenise atît de insignifiantă, încît domnul Kissinger, pe atunci cel mai puternic "om din umbră" din trei administraţii americane, o ridiculiza spunînd că ar vrea, desigur, să consulte Europa, în marile chestiuni ale politicii mondiale, dar cînd pune mîna pe telefon îşi aduce aminte că la celălalt capăt al firului nu este nimeni care să îi răspundă!!! De la Europa mediteraneană, la Europa atlantică, centrul de greutate al lumii şi al puterii globale s-a mutat şi avea să migreze încă o jumătate de secol pentru ca la sfîrşitul mileniului să se aşeze cu toată greutatea, economică şi militară, în Pacific. Într-un anume sens, secolul XX a fost pentru Europa un lung, dar inevitabil, apus. De la secolul XXI, procesul aşteaptă doar încheierea, punctul final. Doar că finalurile istoriei au obiceiul să fie foarte diferite de ceea ce şi-au închipuit cei care au imaginat istoria viitorului. Logica şi consecinţele lumii globalizate oferă Europei un alt orizont, un alt joc al dimensiunii centru-periferie, pe care nu l-a jucat pînă acum niciodată, cu noi reguli şi oportunităţi. De ce n-ar putea să şi cîştige, la noua masă de joc?!!

Scuturată de mega-dezastrul celor două războaie mondiale care au servit pe tavă Statelor Unite şi Rusiei (URSS) postura de unice super-puteri ale lumii bipolare, Europa a fost obligată să-şi inventeze un proiect, pentru a putea supravieţui. Ideea, genială în simplitatea şi bogăţia de consecinţe pe care le-a generat, a venit de la un "birocrat" de rasă şi mare forţă intelectuală, Jean Monnet. Marile rivale ale Europei, Franţa şi Germania acceptă că nu sunt suficient de înţelepte pentru a se feri prin propria voinţă de următorul război care le-ar putea opune, dar au devenit suficient de mature ca să înţeleagă că trebuie să-l evite, cu orice preţ, şi de aceea acceptă să cedeze decizia privind elementul cheie al producţiei lor de război, oţelul şi cărbunele, să o pună sub o artificială, prea puţin transparentă şi de natură pur birocratică Autoritate extra-statală. Acesta este embrionul din care s-a născut proiectul european post-belic. Departe de a fi întruchiparea vreunui ideal democratic, dimpotrivă el a început, iar astăzi stă să sfîrşească, sub greutatea armăturii sale autoritar-birocratice, care nu are cu democraţia decît foarte puţine şi prea puţin semnificative puncte de tangenţă. Condus cu mare prudenţă şi sub semnul "filosofiei" politice a paşilor mici, proiectul european a fost împins încet, încet spre un posibil deznodămînt care s-ar fi numit "Statele Unite ale Europei". Din păcate, soluţiile încropite, entuziasmul necontrolat şi uşurinţa cu care roata istoriei părea să mişte lucrurile din loc au făcut ca soluţiile aplicate odată cu extinderea masivă a blocului european spre răsărit, după 1989, să rămînă mult în urma cerinţelor funcţionale, politice şi istorice ale unei solide construcţii europene. Un deceniu şi jumătate mai tîrziu, în locul unui edificiu care să privească cu încredere spre secolul XXI, proiectul european, numit pe scurt, UE, aduce mai mult cu zidurile prăbuşite ale cetăţii Jerihonului, sub fatala vibraţie produsă de trompetele noilor vremi, decît cu o incintă capabilă să asigure bunăstarea şi siguranţa celor dinlăuntru. Mai mult decît de orice, Europa este aproape de sfîrşitul, de falimentul, unui proiect al cărui concept iniţial nu mai era demult suficient dezvoltării politice şi instituţionale şi ale cărui soluţii la schimbarea masivă din 1989-90, în loc să consolideze, au slăbit dramatic punctele cheie ale construcţiei. Optimiştii ar putea să spună că falimentul acestui proiect european nu este neapărat o mare catastrofă. Oricum, o luase rău de tot alături cu drumul! Numai bine, poate lăsa locul liber pentru un alt proiect, nou şi fundamentat pe alte idei, decît cel pe care l-am moştenit de la Monnet. Desigur, ar fi bine să fie foarte bine, doar că Europa se află într-o gravă criză de idei apte de construcţii la scară istorică şi mai ales de oameni politici capabili să organizeze şantierul unei asemenea întreprinderi. Actuala generaţie politică, de la Merkel la Cameron, face carieră pe temele gestiunii disoluţiei proiectului european, nicidecum pe cele ale construcţiei!!!

A murit odată cu UE şi proiectul Statelor Unite ale Europei? Aparent, da! S-ar prea putea, însă, ca tocmai eşecul primei construcţii europene să revitalizeze obiectivul reunificării continentului. Iar, "agentul istoric" al acestei speranţe este unul colectiv. Sunt milioanele de tineri şi maturi care au deschis ochii, au trăit, au învăţat şi se mişcă într-un spaţiu european în care graniţele nu mai sunt relevante pentru ei, după cum nu mai sunt nici pentru cea mai mare parte ale afacerilor industriale, ale comerţului şi serviciilor, ale educaţiei şi dezvoltării ştiinţifice şi, desigur, nici pentru cei care conduc din umbră marile întreprinderi ale lumii interlope, criminale. Chiar dacă va mai rămîne închis o vreme între coperţile cărţilor scrise de visători, ideea Statelor Unite ale Europei s-ar putea dovedi răspunsul viabil şi necesar pentru ca acest continent să traverseze noua etapă de zbucium, crize şi convulsii în care, deja, a început să se scufunde.

Pînă atunci, "Statele dezunite ale Europei" reprezintă realitatea de care ne împiedicăm, zilnic.

Opinia Cititorului ( 17 )

Secţiunea de comentarii la articolele domnului Cornel Codiţă este abuzată grav, continuu, de unul şi acelasi cititor, de ani de zile, motiv pentru care, în acord cu autorul, am limitat textul oricărui comentariu la maximum 500 de semne.

  1. Generatiile noastre, asa cum nu au prins întruparea visului de aur al omenirii (cu ghilimelele de rigoare), comunismul, nu vor apuca nici SUE.

    Oricum, in lumea care se intrezareste, lipsita de Om si umanitate, chestia asta nici nu mai are vreo importanta. 

    sufletul s-a vindecat dar pacientul a murit

    In Biblie, in capitolul 6 al cartii Iosua, este relatata o intamplare pe care multi au considerat-o doar o istorioara moralizatoare. Poporul Israel era la portile Ierihonului, prima dintre cetatile Canaanului, pe care Dumnezeu promisese ca le-o va da. Dar cetatea avea ziduri inalte si puternice, iar ei nu erau decat un popor ratacitor prin pustie.

    Cum avea sa se intample acest lucru? Dumnezeu le-a spus: „Inconjurati cetatea, voi, toti barbatii de razboi, dand ocol cetatii o data.... 

    1. "la terminarea unui meci de fotbal, aproximativ 500.000 de locuitori ai orasului Frankfort, Kentucky, mergeau la pas pe un pod care nu a fost departe de prabusire"

      Cu toata stima, dar de unde atita lume cind "As of the 2010 Census,[14] there were 25,527 people"? 

      "Si nu erau orice fel de ziduri. Pana si casele puteau fi construite pe ele!" 

      Sa fim seriosi! Ce ziduri puteau sa fie in apropierea Marelui Pustiu pe la 1400 i.HR?

      Marile orase ale zonei in decursul mileniilor si secolelor au... 

    eşecul primei construcţii europene să revitalizeze obiectivul reunificării continentului. Iar, "agentul istoric" al acestei speranţe este unul colectiv.

    Chiar dacă va mai rămîne închis o vreme între coperţile cărţilor scrise de visători, ideea Statelor Unite ale Europei s-ar putea dovedi răspunsul viabil şi necesar pentru ca acest continent să traverseze noua etapă de zbucium, crize şi convulsii în care, deja, a început să se scufunde.

    Traseul existenţial, ţelurile în viaţa UE

    • Orientare spre dobândirea bunăstării materiale conjugată cu ideea unui trai liniștit și comod. Startul va fi mai dificil, iar între 30-40 de ani apare unica ocazie de ridicare socială cu tot cortegiul aferent (bani, poziție, relații) 

    • se bucură de o protecţie providenţială care îl pune la adăpost de loviturile destinului 

    • în tinereţe trece prin tot felul de dificultăţi, conflicte şi obstacole

    • poate... 

    • necazuri în urma semnării sau de pe urma unor acte 

    • risc de tulburări nervoase sau psihice, frică de moarte 

    • risc de intoxicaţie 

    • naivitate, credulitate, probleme cu justiţia 

    • scandaluri, atacuri, trădări, animozităţi, duşmani ascunşi periculoşi, fiind predispus la pierderea reputaţiei 

    • resimte uneori constrângeri ale posibilităţilor de acţiune şi manifestare

    • pot exista manifestări auto-distructive, tendinţă spre masochism, îşi face... 

    1. • interes pentru ascensiune, poziție și recunoașterea socială 

      • dorinţa de perfecţiune poate constitui un impediment în evoluţia sa, considerând că trebuie să fie fără cusur pentru a avea succes 

      • fire autoritară,luptă pentru putere pentru că vrea să se simtă ca un rege 

      • nativul nu cucereşte puterea ci o primeşte ca pe un fel de dar 

      • succes social şi financiar prin căsătorie

      • capacitatea de a reuşi în viaţă, având toate şansele să... 

      • pricepere în a obține bani, bunuri, un venit stabil 

      • pricepere în activități comerciale legate de terenuri, case, asigurări, activități bancare, agricultură 

      • nu poate despărți mariajul de situația pecuniară 

      • avariție 

      • liber și generos cu darurile și cheltuielile; tendință la risipă 

      • ştie să obţină profit fără prea mult efort, dispune de abilitate în afaceri

      • susţinere materială din partea... 

      Ar trebui sa fac astrograma UE aceasta este a CECO...tratat ce a expirat, a fost facut pentru 50 de ani doar.Cu alta ocazie.

      În 1945, propune, la cererea Generalului de Gaulle, un plan de reconstrucţie şi modernizare a Franţei postbelice, asociind toate forţele viabile ale ţării: planul Monnet.

      După război, Jean Monnet concepe prima Comunitate Europeană, CECO – Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului, al cărei Preşedinte va fi din 1952 până în 1955. Planul său constant de a uni... 

    Analizând Planul, observam că el a abordat într-o manieră nouă, de un pragmatism prudent, problema construcţiei europene şi a impus principiul supranaţionalismului. Metoda propusă, şi anume calea comunitară de integrare, acorda prioritate integrării sectoriale şi celei economice, în detrimentul celei globale şi, respectiv, politice. A fost, deci, abandonată schema tradiţională a cooperarii economice între state, propunându-se o formulă nouă, numită „integrare”, în care statele...

    1. In Elvetia am studiat un master in Rezolvarea conflictelor fara conflict, care consta exact in stabilirea obiectivelor comune de atins...cum este mediul , de exemplu. Acest concept a fost aplicat in Ex-Jugoslavia, invitand liderii din regiunile aflate in conflict la discutii la Landegg, apoi studentii nostri au facut practica in Scoli...educatie pentru pace...concept ce a fost integrat in toate manualele scolare.

    Tentative de unificare a naţiunilor europene au existat încă dinaintea apariţiei statelor naţionale moderne. Acum trei mii de ani, Europa era dominată de celţi, iar mai târziu a fost cucerită şi condusă de Imperiul Roman, centrat în Mediterană. Aceste uniuni timpurii au fost create cu forţa. Imperiul Franc al lui Carol cel Mare şi Sfântul Imperiu Roman au unit zone întinse sub o singură administraţie pentru sute ani. Dată fiind diversitatea lingvistică şi culturală a Europei, aceste încercări...

    1. Stiti de ce a fost semnat pe 1 Decembrie 2009?

      Localitatea unde locuiesc se numeste 1 Decembrie iar ziua nationala a Romaniei este tot 1 Decembrie.

      In 2007 in timpul studiilor mele europene de master din Bruxelles am avut un seminar in acre discutam despre constitutia europeana si impasul ei cu parintii fondatori ai constitutiei europene dupa refuzul de ratificare d catre Franta si Cehia. Atunci mi-a venit venit ideea sa dam alta denumire Tratatului Constitutional pentru a putea fi... 

      Nu voi renunta la rafinarea cercetarii mele si promovarea ideilor, Acesta va fi scopul vietii mele. Nu pot reusi, nu putem reusi decat colectiv!

      Ue si-a schimbat natura din taur in sagetator prin tratatul de la Lisabona, idee sugerata de o locuitoare a Romaniei, a localitatii 1 Decembrie. Am tinut sa se cunoasca acest aspect, fara lipsa de modestie, e doar adevarul. la o receptie profesorul meu de istorie a UE m-a prezentat actualului presedinte al UE, spunand simplu Salomeea este studenta... 

      The Centre international de formation européenne offers postgraduate online studies on European integration for professionals in public and private sector, in cooperation with the Jean Monnet Chair of the University of Cologne.

      Am fost apoi la multe scoli de vara si alte dezbateri organizate cu alumni... 

CITEŞTE ŞI

Citeşte toate articolele din Editorial

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb