Statele puternic industrializate hotărâte să combată finanţarea terorismului

L.B.
Internaţional / 22 mai 2016

Statele puternic industrializate hotărâte să combată finanţarea terorismului

Miniştrii de Finanţe şi guvernatorii băncilor centrale din grupul ţărilor puternic industrializate (G7) au convenit , ieri, să îşi întărească ofensiva împotriva finanţării terorismului printr-un plan de acţiune ce ar urma să fie definitivat cu ocazia summitului şefilor de stat şi de guvern de săptămâna viitoare, transmite AFP, citat de Agerpres.

Planul de acţiune prezentat la finalul reuniunii de două zile de la Akiu (nordul Japoniei) prevede creşterea schimburilor de informaţii între organismele de informaţii din domeniul financiar şi colaborarea pentru introducerea de sancţiuni ţintite asupra reţelelor financiare ale teroriştilor, inclusiv îngheţarea activelor. "Există un moment de reflexie, de propunere de idei şi apoi vine momentul acţiunii. Acesta este momentul în care ne aflăm în prezent" a declarat ministrul francez de Finanţe, Michel Sapin. Potrivit acestuia punerea în practică a acestui plan va fi una rapidă, imediat după summitul şefilor de stat şi de guvern la Ise-Shima (centrul Japoniei).

Dezbaterile au vizat şi subiectul Brexit, miniştrii de Finanţe şi guvernatorii băncilor centrale din G7 atrăgând atenţia asupra riscurilor pe care le-ar avea o eventuală ieşire a Marii Britanii din Uniunea Europeană pentru o economie mondială deja slăbită. "Incertitudine au crescut, odată cu conflictele geopolitice, terorismul, afluxul de refugiaţi, iar şocul unei eventuale ieşiri a Marii Britanii din Uniunea Europeană ar complica mediul economic global" , se arată într-un document dat publicităţii de autorităţile japoneze.

În ceea ce priveşte încetinirea economiei mondiale, miniştrii de Finanţe şi guvernatorii băncilor centrale din G7 au pledat pentru o utilizare echilibrată a tuturor instrumentelor, monetare, bugetare şi structurale, subliniind că trebuie evitate devalorizările competitive. Acest subiect a scos însă în evidenţă o serie de divergenţe între SUA şi Japonia. Autorităţile de la Tokyo au ameninţat recent că vor interveni pentru a frâna aprecierea yenului, care afectează competitivitatea exporturilor japoneze. În schimb oficialii de la Washington apreciază că nu există motive pentru o intervenţie japoneză pe pieţele valutare atât timp cât aprecierea yenului este una ordonată.

Alături de SUA şi Japonia, din grupul ţărilor puternic industrializate mai fac parte Marea Britanie, Canada, Franţa, Germania şi Italia.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7332
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0336
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb