Statele UE discută care instituţii ar putea recapitaliza băncile cu probleme

F.A.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 31 ianuarie 2011

Guvernele statelor din Uniunea Europeană analizează posibilitatea mandatării instituţiilor financiare europene să recapitalizeze băncile europene care au nevoie de sprijin, a declarat vineri, la Forumul Economic de la Davos, premierul elen George Papandreou, citat de Reuters, anunţă Mediafax.

Papandreou a fost întrebat, într-o conferinţă de presă, dacă se discută despre o soluţie colectivă de recapitalizare a băncilor la nivelul UE care ar avea nevoie de fonduri de mărime similară cu programul TARP introdus la sfârşitul anului 2008 în SUA.

"Sunt chestiuni care sunt discutate serios acum. Cine va face acest lucru, dacă va fi necesar? Fondul European de Stabilitate Financiară EFSF? BCE (Banca Centrală Europeană)? Aces­te probleme sunt pe masa discuţiilor", a arătat oficialul elen.

UE va derula în acest an o nouă serie de tes­te de stres în sistemul financiar european, după ce exigenţa evaluărilor derulate anul trecut a fost pusă sub semnul întrebării.

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb