Agenda de lucru a şedinţei Guvernului de astăzi cuprinde Proiectul de hotărâre privind modificarea şi completarea statutului propriu de organizare şi funcţionare al Agenţiei Naţionale Pentru Plăţi si Inspecţie Socială, se arată într-un comunicat de presă remis redacţiei.
Pe ordinea de zi a Executivului se mai regăsesc, tot astăzi, Proiectul de lege pentru ratificarea acordului între Guvernul României şi Guvernul Republicii Franceze privind recunoaşterea academică a diplomelor şi perioadelor de studii din învăţământul superior şi
Proiectul de hotărâre pentru modificarea metodologiei-cadru de concurs pentru ocuparea posturilor didactice şi de cercetare vacante din învăţământul superior.