ŞTEFAN NANU (TREZORERIA STATULUI): "Există discuţii ca doar populaţia cu anumite venituri să beneficieze de Prima Casă"

A.G.
Ziarul BURSA #Companii #Imobiliare / 20 noiembrie 2017

"Există discuţii ca doar populaţia cu anumite venituri să beneficieze de Prima Casă"

Petrescu (FNGCIMM): "Programul «Prima Casă» va continua în fiecare an, până în 2021 cel puţin"

Ministerul Finanţelor şi Banca Naţională a României analizează oportunitatea introducerii unor criterii legate de venituri pentru cei care vor beneficia pe viitor de programul "Prima Casă", însă acest lucru nu se va aplica începând de anul viitor, a declarat, recent, Ştefan Nanu, directorul general al Trezoreriei Statului, prezent la o dezbatere pe teme imobiliare. Domnia sa a explicat: "Programul Prima Casă a ajuns să domine piaţa ipotecară, însă nu este atributul statului să domine o piaţă care altfel are cerere şi ofertă semnificativă, deci ar trebui să funcţioneze fără intervenţia statului. Sunt idei şi sunt anumite lucruri care se analizează. Şi în cadrul Ministerului de Finanţe au fost discuţii, şi într-un grup de lucru împreună cu colegii de la Banca Naţională, ne uităm la anumiţi indicatori şi o să vedem dacă lucrurile vor duce la modificarea designului programului".

El a amintit că o primă modificare a programului a fost făcută anul acesta, când a fost introdusă o garantare cu 50% pentru achiziţia unei locuinţe noi, iar, pentru celelalte, garanţia a fost decisă la 40%.

"Măsura unei targetări sociale ar face ca, practic, în plafoane chiar mai mici decât cele actuale, să putem acorda garanţii şi să facilităm accesul la creditele ipotecare targetat pentru anumite segmente sociale, bineînţeles, luând în calcul şi riscurile care provin", a susţinut şeful Trezoreriei.

Întrebat dacă programul va conţine aceste limite sociale chiar de anul viitor, el a răspuns că nu mai este timp pentru o astfel de modificare, pentru care este nevoie de mai multe analize.

"Noi deocamdată nu avem nicio modificare şi deja trebuie să elaborăm plafonul pentru anul viitor. Aceasta este o chestiune care trebuie discutată şi necesită modificarea legii privind programul Prima Casă, deci probabil va trebui să mai facem nişte analize înainte de a decide ceva", a mai spus Nanu.

Potrivit acestuia, băncile vor primi diferenţiat banii pentru "Prima Casă", în funcţie de anumite criterii, în principal fiind luate în calcul produsele similare pe care le au şi rata cât mai mică de default.

Reprezentantul Trezoreriei a declarat: "Strategia pe termen mediu privind implementarea Prima Casă, elaborată anul trecut, se referă la o evaluare a finanţatorilor programului care să vină în spiritul obiectivului acestei strategii, aceea de diminuare graduală a rolului statului pe piaţa ipotecară. În acest sens, în mecanismul de evaluare, lucru discutat şi cu băncile de mai multe ori, la Ministerul Finanţelor, este un punctaj pe baza căruia noi să le evaluăm, două dintre aspectele importante fiind: de a încuraja băncile să acorde produse în afara Primei Case, deci fără a beneficia de garanţii de stat, iar al doilea este legat de rata de default. Acestea sunt criteriile principale".

Programul "Prima Casă" va continua până cel puţin în anul 2021, iar băncile au început să vină cu pachete de creditare similare, a declarat directorul general al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM), a declarat Alexandru Petrescu, citat de Agerpres. Domnia sa a precizat: "Anul trecut am avut alocată o sumă de 2,94 miliarde de lei acestui program, anul acesta 2,5 miliarde de lei fiind deja aproape epuizaţi. Cred că au mai rămas în jur de 113 milioane la câteva bănci, dar urmează să primim raportările şi putem foarte bine să observăm la finele acestei luni că s-a epuizat tot fondul. Dacă ar mai rămâne puţin, se realocă la băncile care au performat cel mai bine. Dar este foarte probabil ca raportările să ne arate că fondul s-a epuizat".

Potrivit acestuia, pentru următorii trei ani, alocările vor fi de câte două miliarde de lei anual, urmând ca, în 2021, plafonul să ajungă la 1,5 miliarde de lei.

"Fără discuţie, există garanţii că măcar până în 2021 acest program va continua. Este o strategie aprobată pe 29 noiembrie 2016 de Guvernul României", a subliniat oficialul FNGCIMM.

El a mai spus că, din 2009, când a fost lansat programul, au existat o serie de recalibrări, care au fost făcute în beneficiul celor care au accesat fondurile, astfel încât aceştia să-şi poată plăti ratele, ca dovadă rata mică de default de 0,3%.

"Acest lucru a presupus o preocupare continuă din partea administraţiei guvernamentale de a păstra capacitatea beneficiarilor de a-şi putea plăti rata. Există o preocupare la Ministerul de Finanţe, respectiv cei care gestionează programul - noi suntem agentul - este o preocupare de recalibrare şi reparametrizare, astfel încât să fie cel mai bine targetat din punct de vedere social, să poată beneficia de el acei oameni care au nevoie mai mult decât alţii de o locuinţă şi ca aceştia să poată să-şi plătească ratele. Programul evoluează, răspundem dinamicii pieţei, programul se poate schimba în continuare astfel încât să fie cât mai bine ţintit social şi să aducă beneficiile maxime", a adăugat Petrescu.

Potrivit acestuia, şi băncile au început să vină cu pachete de creditare imobiliară similară, chiar şi cu denumiri aproape similare: Primul Apartament, Prima Acasă, Prima Proprietate.

Anul acesta programul Prima Casă are un plafon de 2,5 miliarde de lei, faţă de 2,94 miliarde de lei în 2016. Anul viitor, suma va scădea la 2 miliarde de lei, nivel care se va menţine şi în perioada 2019-2020. În anul 2021, programul va avea alocată suma de 1,5 miliarde de lei.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Deci m.fin si bnr sunt cei care creioneaza acest mega cadou dat bancilor care dau imprumuturi cu risc 0.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3054
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9853
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.3538

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb