Ştefan Radu va prelua funcţia de CMO (Chief Marketing Officer) al ING Cehia şi va fi membru în echipa de conducere a băncii, după 17 ani în poziţia de Manager al Infrastructurii IT la funcţia de Director de Strategie şi Produse Retail, potrivit unui comunicat de presă al băncii.
Potrivit sursei citate, printre noile sale responsabilităţi vor fi atât dezvoltarea şi implementarea strategiei comerciale şi de brand pentru ING Cehia, dezvoltarea departamentelor de digital, customer intelligence cât şi atingerea obiectivelor financiare pentru segmentul de retail.
Ştefan Radu a declarat: "ING România a fost pentru mine o experienţă extraordinară. Acum 17 ani m-am alăturat echipei de IT şi am avut oportunitatea să contribui la dezvoltarea de la zero a unui nou model de banking. De asemenea am avut oportunitatea să mă dezvolt ca manager şi am avut rezultate deosebite împreună cu echipele mele, de la prima implementare din Europa de mobile payments, până la primul credit instant. Acum ING mi-a oferit o nouă provocare: să replic succesul ING în România pe o piaţă mai matură cum este cea din Cehia".
Radu a contribuit în procesul de transformare şi de digitalizare al băncii, precum creditele instant, inclusiv online, prin proiectul pilot Digital Loan care oferă credite direct prin Home'Bank, conform sursei.