STELA ANDREI, "EY ROMÂNIA": Eliminarea plafoanelor aduce oportunităţi pentru alte state unde românii sunt detaşaţi să muncească

Vlad Giurgiu
Macroeconomie / 19 ianuarie 2017

Stela Andrei

Stela Andrei

Stela Andrei, Senior Manager la departamentul de asistenţă fiscală şi juridică, "Ernst&Young România" afirmă că eliminarea plafoanelor pentru contribuţia pentru pensie şi sănătate aduce oportunităţi pentru alte state unde românii sunt detaşaţi să muncească, se arată într-un comunicat de presă al "EY".

Una dintre modificările aduse de Ordonanţa de Urgenţă 3 din 6 ianuarie 2017 şi publicată în Monitorul Oficial din 6 ianuarie 2017 elimină plafonul la CAS (contribuţia la pensie) şi abrogă prevederea de plafonare a CASS-ul (contribuţia la sănătate) care trebuia să se aplice din 1 ianuarie 2017. Aceste măsuri îi vizează pe angajaţii cu un salariu brut lunar de peste 5 salarii medii pe economie (adică, potrivit reglementărilor actuale, un salariu brut ce depăşeşte 14.305 lei).

Stela Andrei afirmă: "Această modificare controversată şi deja destul de mult dezbătută este aplicabilă la veniturile salariale obţinute începând cu luna februarie 2017. Mulţi angajaţi şi angajatori şi-au făcut deja calculele cu privire la impactul fiscal al acestor modificări, iar, din informaţiile pe care le avem noi, rezultatele nu arată deloc încurajator".

Totuşi, o parte dintre românii care vor fi afectaţi de eliminarea plafonului, de altfel, ar putea să-i schimbe cursul într-o direcţie mai avantajoasă pentru ei. Astfel, asistentul fiscal se referă la acei angajaţi români care sunt detaşaţi să muncească în străinătate şi care vor fi afectaţi de aceste modificări.

Potrivit Stelei Andrei, detaşaţii români, care muncesc în străinătate pentru o perioadă limitată de timp rămân, în majoritatea cazurilor, asiguraţi în sistemul de asigurări sociale din România, deci continuă să contribuie în acest sistem chiar dacă muncesc într-o altă ţară. Acest lucru le este permis de Regulamentul european şi de acordurile din domeniul asigurărilor sociale. Regula generală este, însă, că ar trebui să plătească contribuţii sociale in ţara în care muncesc.

Aceasta precizează: "Am luat ca exemplu câteva ţări unde sunt detaşaţi români şi am ajuns la concluzia că avem cel mai mare nivel de contribuţie într-un sistem public de pensii. Iată câteva exemple de cote integrale de contribuţie la pensie (angajat plus angajator) din alte ţări europene: Germania -18,7%, Austria - 22,8%, Polonia - 19,52%. De reţinut că aceste state prevăd şi plafoane pentru contribuţiile plătite, în funcţie de nivelul veniturilor, plafoane tocmai eliminate în România de ordonanţa mai sus menţionată".

Contribuţia integrală la pensie în România este de 26,2% din venitul salarial brut lunar (pentru condiţii normale de muncă). În ceea ce priveşte beneficiul ulterior, pensia de care ar beneficia este de departe mai mică faţă de cea pe care ar primi-o într-un alt stat.

Stela Andrei precizează: "În acest context, ne putem aştepta ca angajatorii să ia în considerare oportunitatea de a-şi înrola angajaţii detaşaţi în sistemul de asigurări sociale din ţara unde muncesc efectiv, având în vedere nu doar costurile legate de contribuţiile sociale, ci şi beneficiile aferente. Într-o prima fază însă, ar trebui să aibă în vedere derularea unor analize prin care să stabilească cu mai multă exactitate care ar fi nivelul costurilor în ţara gazdă şi să determine dacă mai este oportun pentru angajaţii lor să rămână asiguraţi în sistemul românesc, mai ales în condiţiile în care legislaţia europeană aplicabilă prevede ca regulă plata în ţara în care muncesc. Dacă rezultatul analizei va fi în favoarea sistemului de asigurări sociale din ţara gazdă, atunci atât angajaţii cât şi angajatorii pot serios considera să se îndrepte către acesta şi să contribuie în ţara unde angajaţii muncesc. Acest lucru îi va scuti pe angajatori şi de procedura atât de anevoioasă de a obţine certificatul de asigurare din România, care le este necesar în celălalt stat în cazul în care angajatul ramâne asigurat în România".

Astfel, analistul consideră că prin contribuţia într-un alt stat, angajatorii şi angajaţii ar putea să-şi optimizeze nivelul costurilor salariale, iar angajaţii ar beneficia şi de un sistem de asigurare mai avantajos din punct de vedere al beneficiilor subsecvente.

Asistentul financiar "EY" subliniază că analizele făcute de guvern privind veniturile estimate a fi colectate la buget, ca urmare a măsurilor de eliminare a plafoanelor, ar putea fi afectate într-o oarecare măsură de opţiunile făcute de angajaţii şi angajatorii români, în cazul în care vor decide să contribuie în sistemul de asigurări sociale dintr-un alt stat.

"EY" este una dintre cele mai mari firme de servicii profesionale la nivel global, cu 230.000 de angajaţi în peste 700 de birouri din 150 de ţări şi venituri de aproximativ 29,6 miliarde de USD în anul fiscal încheiat la 30 iunie 2016.

În România, "EY" este unul dintre liderii de pe piaţa serviciilor profesionale încă de la înfiinţare, în anul 1992. Cei peste 700 de angajaţi din România şi Republica Moldova furnizează servicii integrate de audit, asistenţă fiscală, asistenţă în tranzacţii şi servicii de asistenţă în afaceri către companii multinaţionale şi locale. Avem birouri în Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Iaşi şi Chişinău.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9761
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6867
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3098
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0072
Gram de aur (XAU)Gram de aur391.1865

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
fleetconference.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb