Stem-Health Unirea oferă posibilitatea stocării ţesutului de cordon ombilical

F. A.
Companii #Sănătate / 9 februarie 2011

Stem-Health Unirea devine banca de celule stem care oferă părinţilor oportunitatea unică, posibilă doar la naşterea copilului, de colectare a ţesutului de cordon ombilical. Procedura se realizează simultan colectării celulelor stem din sângele cordonului, fiind o intervenţie simplă care durează doar câteva secunde, arată un comunicat remis redacţiei.

"Cercetări avansate în domeniu au demonstrat că celulele stem mezenchimale, care se regăsesc în ţesutul de cordon ombilical, reprezintă soluţia revoluţionară care va ajuta medicina în vindecarea ţesuturilor şi organelor afectate în numeroase părţi ale corpului. Acestea sunt ideale în medicina regenerativă sau reparatorie, în chirurgia plastică şi în tratarea unor afecţiuni cronice inflamatorii şi autoimune", a declarat Cosmin Nicolaescu, Directorul General Stem-Health Unirea.

BURSA

Dosar BURSA - America azi: Izolare, Polarizare, Reconfigurare Globală

Această ediţie specială, publicată sub egida ziarului BURSA, reuneşte într-un volum coerent o analiză aprofundată şi stratificată a celei mai spectaculoase reveniri politice din istoria Statelor Unite ale Americii: al doilea mandat al lui Donald J. Trump

Comanda carte

PREŢUL SĂNĂTĂŢII

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

07 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9774
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5431
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3277
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8379
Gram de aur (XAU)Gram de aur442.3381

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
ccib.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb