Strategia Naţională de Apărare, aprobată în comisiile de specialitate din Parlament

A.G.
Ziarul BURSA #Companii #Apărare / 18 iunie 2015

Strategia Naţională de Apărare, aprobată în comisiile de specialitate din Parlament

Comisiile de apărare din Senat şi Camera Deputaţilor au adoptat, ieri, cu unanimitate de voturi, raportul comun favorabil privind Strategia Naţională de Apărare pentru perioada 2015 - 2019, document aprobat în CSAT şi promovat de preşedintele României spre dezbatere şi adoptare în Parlament.

Generalul Ion Oprişor, consilier prezidenţial, a declarat că a avut loc o analiză a documentului în cadrul comisiilor de specialitate ale Parlamentului, precizând că le-a prezentat parlamentarilor în sinteză principalele elemente de conţinut ale documentului şi principalele elemente de noutate.

Domnia sa a explicat, citat de Agerpres: "Vorbim de un concept de Strategie naţională extinsă, unde, pe lângă dimensiunea de apărare, sunt abordate şi dimensiunile cu impact asupra securităţii naţionale. Aici mă refer la dimensiunea de ordine publică, dimensiunea diplomatică, dimensiunea privind economia şi energia, dimensiunea privind activitatea de informaţii, contrainformaţii şi de securitate, dimensiunea privind sănătatea, privind demografia, privind cultura, privind starea socială a populaţiei. Deci, toate acestea într-un echilibru pe care noi îl considerăm necesar, sunt abordate, sunt stabilite direcţii de acţiune, modalităţi de acţiune, în aşa fel încât toate instituţiile care sunt responsabile cu domeniul securităţii naţionale să-şi poată elabora strategiile sectoriale, să-şi poată elabora planurile operative, să-şi poată elabora alte documente subsecvente Strategiei naţionale".

Consilierul prezidenţial a precizat că nu au fost cerute modificări în ceea ce priveşte conţinutul documentului.

Strategia poate suporta modificări în funcţie de evoluţia mediului de securitate, de riscurile, ameninţările, vulnerabilităţile care apar.

La rândul său, preşedintele Comisiei de apărare din Senat, Marius Obreja, a subliniat că documentul aduce ca noutate "intenţia fermă a tuturor colegilor parlamentari din comisii ca strategia să-şi finalizeze parcursul legislativ aşa cum până acum nu s-a întâmplat".

Luni, în plenul reunit al celor două Camere, urmează dezbaterea şi votul pe proiectul de Hotărâre de aprobare a Strategiei Naţionale de Apărare.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. "Hotărâre de aprobare a Strategiei Naţionale de Apărare" - mai avem strategia noastra? Suntem deja "cotropiti" asa cum am fost de huni, otomani si tatari, sovietici, acum de americani si aliatii lor, dar este o cotropire care ne-a fost si este in continuare "vinduta" in tipicul mod american, pentru cei cu creierul "lis", intr-o societate de consum - "cumpara ca noi avem de vinzare" - cu falsa libertate de miscare (securistul din '50-'89 cu "banul" de acum, pentru care muncesti de-ti sar ochii si tot nu-i ai, daca nu-i "furi" votind legi si bugete pentru "autostrazi"), falsa informare libera (propaganda '89 intoarsa la 180 grade, cu multe omisiuni ale realitatii, mascata si sustinuta cu reclame comerciale), si avione cu reactie ce "zumzae" diminetile pe deasupra capetelor noastre, exersind "politia aeriana".

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3054
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9853
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.3538

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb