Criminalitatea IT costă economia mondială 445 miliarde dolari anual, cea mai mare parte a pierderilor fiind cauzate de furtul de proprietate intelectuală, aproape duble ca valoare faţă de cele provocate de hackeri, informează un studiu citat de Reuters.
O estimare precaută a pierderilor ar fi de 375 miliarde dolari, în timp ce maximul ar putea ajunge la 575 miliarde dolari, punctează studiul publicat de Center for Strategic and International Studies în colaborare cu producătorul de antivirusuri McAfee.
"Criminalitatea informatică reprezintă o taxă pe inovaţie şi încetineşte acest proces la nivel global, diminuând câştigurile pentru cei care inventează şi inovează. Pentru ţările dezvoltate, criminalitatea informatică are implicaţii serioase asupra pieţei muncii", mai transmite studiul.
Cele mai mari pierderi au fost înregistrate de marile economii. Astfel, pentru Statele Unite ale Americii, China, Japonia şi Germania, pierderile au totalizat 200 miliarde dolari pe an, aproape jumătate din cele la nivel global.
Prejudiciile provocate de furtul unor date personale (precum informaţii despre cardurile de credit) sunt evaluate la 150 miliarde dolari anual.
În SUA, 40 de milioane de persoane (aproximtiv 15% din populaţie) au fost, anul trecut. victime ale furtului de informaţii personale de către hackeri, în Germania au fost afectate 16 milioane de oameni, iar în China 20 de milioane.