• Tinerii Mileniali au devenit mai sceptici şi în privinţa impactului pozitiv al liderilor politici în societate
Generaţia Milenialilor a devenit mai sceptică faţă de misiunea şi etica afacerilor, dar şi faţă de impactul pozitiv al liderilor politici în societate, arată un sondajul global "Millennial Survey" 2018, realizat de Deloitte.
Din datele companiei de consultanţă rezultă că tinerii Mileniali îşi doresc o mai mare implicare a liderilor din business în societate şi cred că succesul afacerilor ar trebui să se măsoare şi prin rolul lor social, asupra mediului şi al economiei în ansamblu, nu doar prin performanţa financiară.
Raluca Bontaş, Partener Global Employer Services, Deloitte România, a afirmat: "Rezultatele sondajului ar trebui să le dea de gândit liderilor de business, implicit din România, fiind un semnal de alarmă. Deteriorarea încrederii şi a loialităţii angajaţilor are implicaţii asupra performanţei companiilor şi a economiei, în general. Deşi ţara noastră nu a fost inclusă în studiu, atât timp cât răspunsurile sunt similare în toată lumea, putem aprecia că tinerii români au aceleaşi preocupări cu ale congenerilor din alte state".
Rezultatele sondajului indică, printre altele, următoarele: mai puţin de jumătate dintre Mileniali consideră că întreprinderile se comportă etic (48% în 2018, faţă de 65% în 2017) şi că liderii din business contribuie la îmbunătăţirea climatului social (47% anul acesta, faţă de 62%, anul trecut); 44% cred că liderii din business generează un impact pozitiv în societate, prin comparaţie, doar 19% au aceeaşi părere despre liderii politici; trei sferturi dintre Mileniali cred că multinaţionalele au potenţialul de a contribui la rezolvarea provocărilor economice, sociale şi de mediu; 43% dintre Mileniali estimează că îşi vor părăsi locurile de muncă actuale în decurs de doi ani, cu 15% în creştere faţă de anul trecut; 28% dintre aceştia vor să rămână mai mult de cinci ani la actualele locuri de muncă; 17% dintre Mileniali se tem că o parte sau chiar toate slujbele lor vor fi înlocuite, ca urmare a schimbărilor aduse de Industria 4.0 (a patra revoluţie industrială); în cazul organizaţiilor care utilizează extensiv tehnologiile Industriei 4.0, procentul este aproape dublu.
"Analizând rezultatele studiului, vedem că Milenialii au o agendă diferită de cea a afacerilor, aşa cum o percep ei. Astfel, consideră că priorităţile companiilor ar trebui să fie crearea de locuri de muncă, inovarea, îmbunătăţirea calităţii vieţii personale şi profesionale a angajaţilor. În schimb, în opinia lor, companiile se concentrează asupra generării profiturilor, a eficientizării şi a producţiei de bunuri şi servicii. Deşi admit că afacerile trebuie să obţină profituri pentru a realiza şi obiectivele stabilite de ei, Milenialii apreciază că ar trebui ca afacerile să găsească un echilibru între priorităţile angajaţilor şi performanţa financiară", a mai spus reprezentanta Deloitte.
În opinia domniei sale, una dintre întrebările esenţiale se referă la ce pot face companiile pentru a reţine angajaţii în contextul scăderii încrederii şi a loialităţii, întrucât pe baza analizei comparative a răspunsurilor din ediţiile anterioare ale sondajului, se poate concluziona că diversitatea, incluziunea şi flexibilitatea sunt politici cheie pentru menţinerea lor.
Potrivit doamnei Bontaş, faptul că tinerii cred că multinaţionalele au un potenţial mai mare de a contribui la rezolvarea problemelor sociale, economice şi de mediu, în comparaţie cu politicienii, ar trebui să motiveze liderii din business să aibă un impact mai mare în societate, dincolo de crearea de locuri de muncă şi generarea profiturilor.
Companiile ar trebui să răspundă temerilor şi nevoilor legate de schimbările produse de Industria 4.0, a mai spus Raluca Bontaş.