Revizuirea strategiei de acţiune privind sprijinirea şomerilor poate fi luată în considerare, este concluzia generală a studiului "Dezechilibrul pe piaţa muncii. Analiză exploratorie a situaţiei şomerilor şi angajatorilor: studiu de caz - judeţul Galaţi", desfăşurat în cadrul Centrului de Cercetare şi Dezvoltare Socială "Solidaritatea" pe o perioadă de aproape doi ani, se arată într-un comunicat de presă.
În urma studiului, Federaţia "Solidaritatea Sanitară" din România (FSSR) consideră necesară regândirea strategiei de sprijin a şomerilor, aceasta trebuind să fie orientată către realizarea unei mai bune medieri între cerere şi ofertă în domeniul forţei de muncă.
"Totodată, măsurile pe care le avem în vedere au drept efect corelativ o creştere a gradului de pregătire a forţei de muncă, cel puţin în ceea ce priveşte competenţele comune necesare pentru identificarea şi menţinerea unui loc de muncă", se mai arată în comunicatul respectiv, menţionând că noua strategie ar trebui să se concentreze şi pe înfiinţarea unui loc de întâlnire a ofertei cu cererea, îmbunătăţirea accesului la informaţiile privind locurile de muncă disponibile pentru şomerii din mediul rural, instruirea şomerilor privind modalitatea în care trebuie să se prezinte în cadrul tuturor căilor de contact cu posibilii angajatori, respectiv prezentarea către şomeri a modalităţii în care sunt selectaţi angajaţii pentru a vedea care sunt elementele relevante.
Astfel, FSSR consideră că un punct esenţial al unei noi strategii îl constituie identificarea mecanismelor prin care instituţiile şi organizaţiile responsabile să poată trece la o abordare personalizată şi integrată a şomerilor: Abordarea personalizată implică crearea unor profile ale şomerilor (în funcţie de mai multe coordonate) pe baza cercetărilor, stabilirea unor strategii corespunzătoare fiecărui profil şi aplicarea acestora. Abordarea integrată presupune de asemenea încercarea de a analiza cât mai multe (dacă nu chiar toate) din problemele persoanelor aflate în şomaj.
De asemenea, mai precizează reprezentanţii Federaţiei, noua strategie trebuie să ia în considerare şi eventualitatea întoarcerii în ţară a unui număr semnificativ din românii plecaţi la muncă în străinătate, asigurând liniile de sprijin cu cea mai mare şansă de reuşită.