Angajaţii din clădirile de birouri din ţara noastră plasează în topul celor mai apreciate condiţii de lucru lumina naturală şi climatizarea, precum şi calitatea spaţiului personal şi spaţiile de recreere, se arată într-un studiu realizat de GfK România la solicitarea Immpuls.
Immpuls, companie specializată în consultanţă, proiectare şi project management în real estate, subliniază faptul că îmbunătăţirea mediului de muncă poate conduce la creşterea productivităţii angajaţilor, o retenţie mai bună şi reducerea ratei absenteismului de la serviciu.
"Multe clădiri sunt construite după concepte care nu pun valoare pe lumina naturală şi calitatea spaţiului. Birourile open space înghesuite, lipsite de lumină şi gălăgioase sunt foarte frecvente în piaţă. Deşi există studii care dovedesc că lumina naturală, izolarea fonică şi calitatea aerului au un aport semnificativ în performanţa angajaţilor, atât dezvoltatorii, cât şi chiriaşii ignoră deseori aceste aspecte", a declarat Tudor Popp, Managing Partner IMMPULS.
Respondenţii sondajului au acordat cele mai mari punctaje de importanţă pentru lumina naturală (95%), menţinerea temperaturii şi umidităţii aerului (94%) şi cele mai mici scoruri pentru spaţiile de depozitare (63%) şi calitatea sălilor de şedinţă. De asemenea, aceştia au menţionat poziţia clădirii (zonă, infrastructură, transport public) ca elementul faţă de care manifestă cea mai mare satisfacţie (77%). În corelaţie cu elementele cele mai valorizate de către angajaţi, în topul condiţiilor de lucru care trebuie îmbunătăţite se află climatizarea (44%), intimitatea/condiţiile de zgomot (40%), iluminarea (33%), dar şi ergonomia scaunelor (33%).