STUDIU: Peste jumătate dintre românii din mediul urban au auzit de criptomonede

A.G.
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 9 martie 2018

Peste jumătate dintre românii din mediul urban au auzit de criptomonede

Peste jumătate (57%) dintre românii din mediul urban au auzit de criptomonede, cele mai cunoscute fiind Bitcoin (54%), Bitcoin Cash (19%), Ethereum (11%), Litecoin (10%) şi Ethereum Classic (7%), se arată într-un studiu, citat de Agerpres.

De asemenea, conform documentului, 17% dintre românii din mediul urban intenţionează să cumpere criptomonede în următoarele 12 luni, iar 30% cred că monedele virtuale reprezintă viitorul mijloacelor de plată.

Traian Năstase, Managing Partner, iSense Solutions, susţine: "Dezvoltarea accelerată a mediului digital împinge tot mai mult limitele în aproape orice domeniu, astfel că nu este surprinzătoare popularitatea din ce în ce mai mare a unui instrument de plată care nu cunoaşte constrângeri geografice. Studiul nostru confirmă că românii au început să se familiarizeze cu termenul de criptomonede, îşi doresc să fie în pas cu noile tendinţe şi să profite de oportunităţile generate de noile tehnologii. Criptomonedele rămân însă un subiect sensibil în contextul unui grad foarte scăzut de reglementare a acestei pieţe şi al numeroaselor atenţionări la nivel global. De aceea, orice comunicare în această direcţie trebuie să aibă la bază eforturi semnificative de educare şi informare corectă a consumatorilor''.

Totodată, din studiu reiese că numai 8% din românii utilizatori de internet din mediul urban au cumpărat criptomonede în ultimele 12 luni.

"Bitcoin este cea mai populară monedă digitală şi atunci când vine vorba de achiziţii - 7% dintre românii din mediul urban au achiziţionat un Bitcoin în ultimele 12 luni, iar 14% intenţionează să cumpere unul în următoarele 12 luni, în timp ce 1% vor să cumpere Ethereum iar 2% - Ethereum Classic, Bitcoin Cash sau Litecoin. În ceea ce priveşte utilizarea criptomonedelor, 35% dintre românii care au auzit de ele au încredere în acestea, în timp ce 44% ar dori să poată plăti cu acest tip de monede", se mai spune în studiu.

De asemenea, în text se mai spune că persoanele sub 40 de ani sunt mai entuziasmate cu privire la criptomonede. Astfel, 61% (vs. 52% din total) dintre tinerii familiarizaţi cu acest termen sunt de părere că monedele digitale reprezintă viitorul, 44% (vs. 35% din total) au încredere în ele şi 50% (vs. 44%) şi-ar dori să poată plăti prin intermediul lor, iar 22% dintre persoanele sub 40 de ani intenţionează să cumpere cel puţin o criptomonedă în următoarele 12 luni.

Studiul a fost realizat online de către compania iSense Solutions pe un eşantion de 500 de respondenţi din mediul urban, membri ai Panelului ResearchRomania.ro. Datele sunt reprezentative pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 18 şi 65 de ani din mediul urban din România.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9761
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6867
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3098
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0072
Gram de aur (XAU)Gram de aur391.1865

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
fleetconference.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb