Studiu Petrom: Lipsa fondurilor, principala problemă cu care se confruntă societatea civilă din ţara noastră

F.A.
Comunicate de presă / 17 iunie 2013

Cele mai importante probleme cu care se confruntă societatea civilă din ţara noastră sunt lipsa fondurilor (74%), dezinteresul instituţiilor de stat (39%) şi întârzierea finanţărilor europene (36%), conform unui studiu Cult Market Research comandat de Petrom.

"Noutatea pentru 2013 este interesul pentru domeniul antreprenoriatului social, considerat de 88% dintre entităţile chestionate ca o oportunitate de dezvoltare şi auto-susţinere a organizaţiei. Antreprenoriatul social este o afacere care, pe lângă scopul de a face profit, adresează şi o cauză socială", se menţionează în comunicatul remis redacţiei.

"Pornind de la probleme actuale care afectează comunitatea bucureşteană, a apărut ideea de a oferi soluţii care să îmbine o abordare de mediu şi socială cu o componentă economică. Astfel a apărut ideea de a răspunde problemei poluării cu pungi de plastic creând un spaţiu de producţie unde sunt realizate sacoşe din pânză naturală, care oferă locuri de muncă persoanelor cu o situaţie socială aparte. Un alt motiv pentru alegerea antreprenoriatului social este nevoia de diversificare a veniturilor asociaţiei şi orientarea către independenţa financiară. Prin intermediul întreprinderii se pot genera venituri pentru a susţine alte proiecte şi reduce dependenţa financiară de factori externi", a declarat Andreea Pandelescu, coordonator programe Atelierul de Pânză.

În ceea ce priveşte relaţia dintre sectorul ONG şi companiile private, susţinerea financiară este principala aşteptare pe care 87% dintre ONG-uri o au din partea companiilor. Voluntariatul în cadrul comunităţii ar motiva 61% dintre ONG-uri să încheie un contract de parteneriat cu o companie.

"Sectorul ONG este pentru Petrom unul dintre principalii parteneri în toate acţiunile dedicate comunităţii. Pe lângă programele dezvoltate în parteneriat cu ONG-urile din România, pentru noi societatea civilă a fost în toţi aceşti ani prietenul care ne-a ajutat să înţelegem mai bine realitatea în care trăim şi ne-a ghidat investiţia pentru maximizarea impactului în comunitate", a menţionat Mona Nicolici, Manager Sustenabilitate Petrom.

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb