Piaţa neagră a ţigaretelor a scăzut în luna septembrie cu un punct procentual faţă de iulie, ajungând la 15%, nivel similar cu cel din vara anului trecut, se arată într-un studiu realizat de compania Novel Research remis Redacţiei.
Conform sursei, regiunea nord-est rămâne şi în septembrie cea mai afectată de comerţul ilegal cu ţigarete, înregistrând o pondere de 37,6%, în scădere cu mai puţin de un punct procentual faţă de luna iulie, iar regiunea vest continuă să aibă o cotă ridicată a comerţului ilicit, de 26,6%, iar trendul de creştere din iulie se menţine (plus 2,1 puncte procentuale faţă de iulie).
În septembrie, cea mai substanţială majorare a pieţei negre se înregistrează în partea de nord-vest a ţării (plus 4,7 puncte procentuale comparativ cu iulie, până la 16,1%). O cotă ridicată se înregistrează şi în sud-vest (19,2%), chiar dacă se află în scădere (minus 2,8 puncte procentuale).
Din punct de vedere al provenienţei, categoria "cheap whites" continuă să deţină cea mai mare pondere (57,3%), urmată de produsele provenite din Moldova (25,7%, în creştere cu 0,5 puncte procentuale faţă de iulie) şi Ucraina (10,9%, în creştere cu 2,4 puncte procentuale). Ponderea produselor provenite din Serbia rămâne relativ constantă, informează sursa.
Ileana Dumitru, director Juridic şi Relaţii Publice al British American Tobacco România a declarat: "În ciuda faptului că autorităţile de control apasă puternic pedala anticontrabandă, pentru 1 din 6 ţigări consumate în România în continuare nu se plăteşte nicio taxă. Cererea pentru produse mai ieftine, netaxate, va exista întotdeauna. Atâta timp cât contrabandiştii vor considera că pot face bani uşor încălcând legea, atâta timp cât sancţiunile prevăzute în lege pentru traficul ilicit vor continua să nu reflecte pe deplin gravitatea pericolului social al faptelor, toate eforturile forţelor de ordine vor rămâne fără un impact decisiv".
La rândul său, Gilda Lazăr, director Corporate Affairs & Communications JTI Romania, Moldova şi Bulgaria, a arătat că autorităţile de aplicare a legii au depus eforturi susţinute pentru a ajunge la acest rezultat vremelnic.
Lazăr a menţionat: "În România, după cum arată studiile Novel, produsele 'cheap whites' provenite din China, Emirate, Macedonia etc., deţin mai mult de jumătate din piaţa neagră, iar cele din Moldova şi Ucraina, peste 35%. Aşadar, sistemul sofisticat propus de CE nu va avea ca efect reducerea contrabandei, ci va determina creşterea birocraţiei şi a costurilor pe tot lanţul de distribuţie, inclusiv pentru autorităţi, care vor fi obligate să administreze şi să controleze o infrastructură mamut, complet inutilă".
Alexandra Olaru, director Philip Morris România, a precizat că nivelul contrabandei este încă departe de valoarea medie din Uniunea Europeană, de circa 10%, astfel că este nevoie în continuare de colaborare între autorităţi şi mediul privat.
Potrivit sursei citate, Valentin Canura, Sales Development Manager, Imperial Tobacco Romania, a afirmat că, în pofida eforturilor susţinute ale autorităţilor, piaţa neagră a scăzut doar cu un punct procentual, iar în partea de vest a ţării creşterea se menţine.