Numai o treime dintre cele mai importante companii listate pe Bursa de Valori Bucureşti (BVB) mizează în acest an pe planuri ambiţioase de afaceri, care constau în creşteri semnificative ale profiturilor sau în reveniri pe profit, pe fondul unui avans puternic al afacerilor, arată o analiză a casei de brokeraj Tradeville trimisă redacţiei.
Anul trecut, România a înregistrat cea mai mare creştere economică dintre ţările din Uniunea Europeană, de 3,5%, creştere resimţită şi în rezultatele companiilor de pe BVB şi, implicit, în cotaţiile acţiunilor lor. Pentru acest an, autorităţile încep să creadă că vom avea o accelerare a activităţii economice, iar acest sentiment se regăseşte şi în planurile companiilor listate pe BVB, consideră Tradeville.
Şapte dintre cele mai importante 21 de companii de la BVB care şi-au publicat Bugetele de Venituri şi Cheltuieli (BVC) ţintesc rezultate semnificativ mai bune decât anul trecut. Analiza a fost realizată la nivelul celor 25 de companii din BET-BK, indicele utilizat ca referinţă de către fondurile mutuale. Patru dintre ele încă nu şi-au publicat planurile pentru acest an.
Astfel, dintre societăţile componente ale BET-BK care au raportat profituri în 2013, Banca Transilvania (TLV), Zentiva (SCD) şi SIF Moldova (SIF2) şi-au planificat pentru acest an creşteri importante ale rezultatului net. Dintre ele, se remarcă SIF Moldova, cu un avans de aproape 30%. Alte patru companii şi-au propus să revină pe profit, pe fondul creşterii puternice a afacerilor, chiar şi de două ori. Este vorba despre BRD-GSG (BRD), Condmag (COMI), Broker Cluj (BRK) şi Impact Developer & Contractor (IMP), mai arată analiza Tradeville.
Ovidiu Dumitrescu, director general adjunct al Tradeville, a declarat: "Deşi în cea mai mare parte planurile pentru 2014 ale companiilor de la BVB sunt marcate de prudenţă, o treime din ele au planuri ambiţioase în raport cu rezultatele de anul trecut. Pe de altă parte, unele companii tind să publice bugete conservatoare, iar ulterior rezultatele să indice o depăşire semnificativă a cifrelor din buget".
Chiar dacă în ultimii doi ani BRD-GSG nu şi-a îndeplinit planurile anunţate, analiştii Tradeville sunt optimişti în privinţa capacităţii băncii de realiza acest lucru în 2014, întrucât noua conducere s-a preocupat de întărirea structurii bilanţului în 2013, astfel încât din 2014 să se poată raporta rezultate financiare pozitive.
După ce în ultimii doi ani a înregistrat pierderi consistente, Condmag se aşteaptă să încheie acest an pe profit, graţie unui salt al afacerilor cu 74%. De asemenea, după mai mulţi ani de pierderi, Impact Developer & Contractor îşi propune revenirea pe profit, printr-o creştere cu 50% a cifrei de afaceri, în condiţiile în care în anii anteriori planuri similare nu au avut succes.
Cu aceste excepţii, companiile nu au planuri spectaculoase pentru 2014, planificându-şi venituri similare celor din 2013. Câţiva manageri sunt chiar mai pesimişti faţă de anul trecut, având în buget reduceri semnificative ale profiturilor, uneori cu 50%. Totuşi, aceasta poate fi în unele cazuri o tehnică de aşteptare a conducerii, practicată şi în pieţele dezvoltate, consideră Tradeville.
Câteva exemple în acest sens sunt: Transelectrica (TEL) - companie care şi-a depăşit încă din primul trimestru estimarea de profit pe întreg anul, în condiţiile în care rezultatul anual este planificat să scadă cu 53% -, Electromagnetica (ELMA) - societate care s-a remarcat prin bugete conservatoare care în ultimii doi ani au fost depăşite de două ori la capitolul profit - şi Rompetrol Well Services (PTR) - care şi-a depăşit în mod constant bugetele în ultimii trei ani.
Şi OMV-Petrom (SNP) poate fi încadrată în această categorie, doar că în acest caz investitorii tind deja să se aştepte ca firma să îşi depăşească an de an ţintele, în special la capitolul profit.
În ultimii ani, Antibiotice Iaşi (ATB) a punctat bine la capitolul constanţă, urmărindu-şi cu câteva ajustări strategia de dezvoltare elaborată pe 2012-2016, bazată pe cererea exporturilor. Tot din domeniul farmaceutic, Biofarm (BIO) are şanse să îşi depăşească ţinta de profit, având în vedere că şi-a previzionat venituri financiare conservatoare. Chiar şi bugetul operatorului de piaţă Bursa de Valori Bucureşti (BVB) pare conservator, mai ales având în vedere proiectele ambiţioase ale actualei conduceri.
Dintre societăţile de investiţii, Fondul Proprietatea (FP), SIF Oltenia (SIF5), SIF Transilvania (SIF3) şi SIF Muntenia (SIF4) au în bugete cifre de afaceri şi profituri în scădere semnificativă. SIF Banat-Crişana (SIF1), Compa (CMP) şi Banca Comercială Carpatica (BCC) şi-a planificat cifre aproape similare cu cele din 2013, o mică excepţie făcând Compa la capitolul profit (unde estimează o scădere cu 11%).
Trebuie menţionat că Nucleareletrica (SNN) şi Romgaz (SNG) încă nu şi-au publicat bugetele pe 2014, iar pentru Transgaz (TGN) există estimări mai vechi (din octombrie 2013). De asemenea, Erste Group bank (EBS) are programată adunarea acţionarilor pe 21 mai, conchid reprezentanţii Tradeville.
Ovidiu Dumitrescu a mai afirmat: "Cifrele din BVC (bugetul de venituri şi cheltuieli) tind să aibă o importanţă notabilă în privinţa cotaţiilor atunci când se raportează indicatori financiari semnificativ diferiţi faţă de cei planificaţi. O depăşire semnificativă a estimărilor (surpriza pozitivă) conduce la un avans rapid al acţiunilor, în timp ce ratarea (surpriza negativă) poate avea ca rezultat o scădere abruptă".
1. in acest an SNP creste ca FAT-FRUMOS
(mesaj trimis de Virgil Bestea în data de 17.05.2014, 11:57)
si de aceea as propune domnului Nicolescu sa cumpere 13% din actiunile Petrom de la FP la un pret de 0.4711, fiind in premiera nationala cand nu va fi nevoie sa se practice un discount. Stiu ca este extrem de dificil si ca fara un discount nu s-ar scula nimeni din pat, daramite sa i se mai spuna sa citeasca si letopiseturile adiacente. Totusi eu as spune ca ar fi o idee buna. Ce spun colegii mei comentaci, draga Theraflu, in calitate de consilier vezi bine aceasta miscare.Stii eu mai iau intotdeauna nu dupa discounturi ci dupa sloganuri: PETROM ESENTA MISCARII :-)