Peste 50% dintre români au făcut cumpărături de Black Friday în acest an, comparativ cu 31% în 2012, dar numai 26% dintre ei sunt mulţumiţi de reducerile aplicate, arată un studiu realizat de Exact Cercetare şi Consultanţă, trimis astăzi redacţiei.
Peste 27% dintre cei care au făcut cumpărături cu această ocazie consideră că au beneficiat de o reducere cuprinsă între 10% şi 20%, iar 25% de un discount de 5-10%. Un procentaj de 40% dintre românii care au profitat de Black Friday se aşteptau, însă, ca reducerile aplicate să fie mai mari, de circa 40%-50%.
Cele mai cumpărate produse au fost electrocasnicele (24%), calculatoarele şi accesoriile PC (18%) şi electronicele (13%). Dintre cumpărători, 38 de procente au ales Emag, locurile 2 şi 3 fiind ocupate de Altex (12%) şi Flanco (11%).
Numărul mediu de produse achiziţionate de Black Friday a fost de 2,3, aproximativ egal cu cel de anul trecut (2,4), însă suma medie cheltuită în acest an a fost de 935 de lei, faţă de 690 de lei în 2012, potrivit sursei citate.
27% dintre cumpărătorii anului 2013 au optat pentru produse între 100 şi 300 de lei, în timp ce 16% au cumpărat bunuri în valoare de 300-500 lei. Gama de preţuri 700-1.000 lei a a atras 11% dintre achizitori, la fel cu cele ce au depăşit valoarea de 2.000 de lei.
Un procentaj de 86% dintre cei care au făcut cumpărături în intervalul 22-30 noiembrie au afirmat că şi-ar fi dorit să cumpere mai multe produse cu ocazia reducerilor, însă nu au făcut-o deoarece fie reducerea nu li s-a părut atractivă (52%), fie nu au găsit în lista reducerilor produsul dorit (31%), mai arată studiul.
În acest an, magazinele au aplicat reducerile în două zile diferite: 22 şi 29 noiembrie, înregistrând 48,5%, respectiv 20% din cumpărători. Dintre aceştia, 65% au optat pentru achiziţii online, în timp ce 35% au cumpărat direct din magazin. 50% dintre respondenţi au declarat că au aşteptat special perioada reducerilor pentru a face achiziţiile dorite.
Potrivit studiului citat. dintre românii care au făcut cumpărături de Black Friday (50%), o treime consideră că reducerile aplicate cu această ocazie au fost cele mai mari din an, în timp ce 58% sunt de părere că fenomenul reprezintă doar o promovare agresivă pentru creşterea vânzărilor. De asemenea, 42% sunt de părere că reducerile au fost nesemnificative, iar 51% că reducerile au fost aplicate la produsele care nu se vând pe parcursul anului.
Per ansamblu, 3 din 5 români s-au declarat mulţumiţi de modalitatea în care a decurs procesul de achiziţie a produsului cumpărat, timpul de livrare fiind de asemenea apreciat de 70% dintre cumpărători.
Cei care au achiziţionat produse cu ocazia Black Friday sunt preponderent tineri de 25-34 de ani (28%), căsătoriţi (49%), cu educaţie medie (54%) şi un venit personal între 800 şi 1.400 de lei (29%).